Judecătorii constituționali din Franța au argumentat că proiectul de lege propus nu poate interzice minorilor accesul la rețelele de socializare ”fără a încălca libertatea de exprimare și comunicare”, că este prea general pentru a lua în considerare situația individuală a fiecărui minor sau riscurile specifice fiecărei platforme și ridică preocupări legate de confidențialitate.

Prin interzicerea accesului minorilor sub cincisprezece ani la anumite servicii online, legea impune în mod inerent fiecărei persoane, chiar și unui adult, să își dovedească vârsta înainte de a le accesa”, a comunicat Consiliul Constituțional.

În urma deciziei, președintele francez Emmanuel Macron l-a însărcinat pe prim-ministrul Sébastien Lecornu să reia ”cât mai repede posibil” proiectul de lege, subliniind angajamentul său de a implementa interdicția până în primăvara anului 2027.

Parlamentul francez a aprobat în urmă cu o lună un proiect de lege care interzicea accesul copiilor sub 15 ani la rețelele de socializare. Legea a fost intens susținută și promovată de președintele Emmanuel Macron și a trecut de parlament cu un vot covârșitor. Mai întâi, legea a fost aprobată de către Senat, iar apoi membrii Adunării Naționale au adoptat proiectul de lege cu 279 de voturi pentru și 81 împotrivă. Legea mai trebuie promulgată de președinte.

Sursă: France24, CNN

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday