Potrivit Ministrului Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, nu s-a ajuns la nicio decizie pe legea salarizării în această seară, după mai bine de trei ore de negocieri la Palatul Cotroceni, între președintele Nicușor Dan și Sorin Grindeanu, Ilie Bolojan, Dominic Fritz și Kelemen Hunor. “În această seară nu a fost luată nicio decizie cu privire la adoptarea acestei legi în Parlament, au fost prezentate progresele realizate în ultimele săptămâni, în raport cu ultima variantă a Legii salarizării publicată pe 17 iulie”, a declarat oficialul.

“Așa cum a precizat anterior președintele, ar trebui ca într-o săptămână să avem un proiect concret, ca să știm clar dacă poate sau nu să fie susținut în parlament”, a mai subliniat Pîslaru.

Cu privire la negocierile cu sindicatele, ministrul a precizat că Ministerul Muncii a fost însărcinat de Administrația Prezidențială să vină cu propuneri concrete după discuțiile cu sindicatele din Sănătate și Educație. De asemenea, a precizat că s-au făcut progrese importante și s-a ajuns la un stadiu în care “s-au cristalizat pozițiile legat de ce doresc sindicatele”.

Anterior, ministrul Dragoș Pîslaru a atras atenția că este probabil ultima săptămână în care mai poate fi obținut un acord politic pe această reformă, astfel încât să fie adoptată și promulgată până la 31 august, termen limită PNRR, prin care ar fi deblocate 770 de milioane de euro din partea UE.

Foto: Cateyeperspective | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday