“A început inundarea controlată a primei barje. Inundarea controlată se face prin pompare. Operațiunea de scufundare a unei barje durează 3-4 ore”, anunță Administrația “Apele Române”.
“Primele două barje vor fi amplasate la aproximativ 500 de metri de intrarea în braţul Bala, iar celelalte două vor fi poziţionate în amonte, într-o configuraţie oblică faţă de direcţia curentului. Împreună, acestea vor forma două praguri artificiale menite să favorizeze redirecţionarea unei părţi din debit către Dunărea Veche. Scopul intervenţiei este limitarea scăderii nivelului apei în zona Cernavodă şi contribuţia la menţinerea condiţiilor hidrologice necesare în această perioadă caracterizată de debite excepţional de scăzute ale Dunării”, a explicat, anterior, administrația.
Scufundarea barjelor a fost amânată mai multe zile. Administrația “Apele Române” a anunțat, joi seară, că toate au fost încărcate cu piatră și fiecare operațiune de scufundare durează 3-4 ore.
În această dimineață, prim-ministrul Ilie Bolojan a declarat la postul de radio RFI: “Avem un nivel al Dunării în zona de unde se trage apa pentru răcire care ne asigură o funcţionare de patru-cinci zile, dacă debitele vor scădea în continuare cu unu, doi, trei centimetri pe zi”.
Potrivit Apelor Române, debitul Dunării la intrarea în țară are astăzi de 1.400 mc/s (un nou minim istoric) și se va menține la această valoare pe parcursul întregii săptămâni. Începând cu 13 august, debitul va crește și va ajunge la 1450 mc/s. De ieri până astăzi, la Cernavodă nivelul Dunării a scăzut cu încă doi centimetri, fiind în prezent de -218 cm.
“Potrivit prognozei reactualizate a Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, debitul este estimat să ajungă la -230 cm în data de 13 august și se va menține staționar. Acest lucru înseamnă că în șase zile va scădea cu 10 centimetri pe zi, ceea ce înseamnă în medie cu 1-2 cm/zi. Dacă ne raportăm la intervalul anterior de prognoză (3 august), când debitul Dunării indica în data de 9 august un nivel de -233 cm, reconfirmăm faptul că autoritățile au reușit să câștige prin eforturile de până acum (dislocarea stâncii efectuate de Forțele Armate Române și operațiunile de dragaj realizate de AFDJ) alte câteva zile importante pentru menținerea debitelor minime necesare funcționării centralei nucleare”, arată “Apele Române”.
Guvernul a făcut, în ultimele zile, mai multe apeluri la cetățeni, companii și instituții să-și reducă consumul. Dimineață, prim-ministrul preciza că, în afară de miercuri când au fost temperaturile cele mai ridicate, “în fiecare zi am avut reduceri de consum. Vorbim de 200 – 300 MW, comparativ cu 7.700 – 8.000 MW cât am consumat într-o zi normală din anul trecut”.
În această după-amiază, executivul a adoptat cadrul legal necesar pentru ca Transelectrica să poată dispune limitarea consumului de energie electrică în tranșe, între orele 19 și 23, pentru consumatorii industriali. Aceasta este o măsură de ultimă instanță, potrivit guvernului.
Foto: captură Cuget Liber Constanța
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.