Senatul a adoptat legea integrității cu amendamentele introduse de PSD și AUR, care îi vizează în mod special pe Dominic Fritz și Mirabela Grădinaru. Amendamentul introdus de PSD prevede că demnitarii în stare de incompatibilitate sau conflict de interese își pierd funcția, iar cel al AUR că și partenerii de viață ai oficialilor trebuie să depună declarații de avere.

Sorin Grindeanu a susținut modificarea legii după ce l-a acuzat pe liderul USR, Dominic Fritz, că ”ocupă ilegal” funcția de primar al Timișoarei. ”De mai bine de o lună, Fritz ocupă ilegal scaunul de primar la Timișoara. El trebuie să părăsească acest post. Să știți că dreptatea se câștigă în sala de judecată, nu pe Facebook și nu în fața sălii Comisiei Juridice – unde se votează legi în Parlament – ci în sala de judecată”, a scris Sorin Grindeanu.

Pe de altă parte, George Simion a spus că ”cei care insistau ca legea sa îl includă doar pe Fritz voiau să protejeze pe cineva la Cotroceni! Legea va trece doar dacă se includ și soția, soțiile, concubinii și concubinele”.

Legea integrității care include și cele două amendamente a fost aprobată de plenul Senatului cu 105 voturi „pentru”, 8 voturi „contra”, 7 abțineri, iar 2 senatori nu au votat. PNL a anunțat în plen că va contesta legea la Curtea Constituțională.

Foto: Facebook/Senatul României

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday