Mohsen Rezaei, consilier al liderului suprem iranian, Mojtaba Khamenei, a declarat că Iranul pregătise lovituri împotriva a trei obiective din Ucraina, după un atac ucrainean asupra unei nave comerciale iraniene în Marea Caspică.

Atacul a avut loc pe 25 iulie și, potrivit Ucrainei, ținta a fost o navă care transporta mărfuri militare între Iran și Rusia. La momentul respectiv, Iranul a condamnat actul de agresiune și a transmis că un astfel de incident nu poate rămâne fără răspuns

Potrivit lui Rezaei, operațiunea împotriva Ucrainei a fost anulată după ce partea ucraineană a formulat scuze. Declarația lui Rezaei a fost difuzată de postul iranian de stat PressTV, însă afirmațiile sale nu au putut fi verificate în mod independent, iar el nu a oferit dovezi sau detalii despre țintele vizate.

Ministrul iranian de Externe declara că a fost sunat de omologul ucrainean, pe 28 iulie, căruia i-a transmis că Iranul nu dorește o escaladare suplimentară. Ministrul ucrainean a subliniat că toate acțiunile Ucrainei “vizează exclusiv apărarea țării în fața agresiunii rusești și nu au avut niciodată scopul de a viza nave civile sau persoane”.

Într-un context mai larg, Reuters scrie, pe baza evaluărilor unor oficiali și analiști, că Iranul transformă rutele comerciale și elementele de infrastructură energetică din Orientul Mijlociu în puncte de presiune. În loc să caute o victorie militară, conducerea iraniană are o strategie de escaladare calibrată, fără a genera un război mai larg. Potrivit analizei, Iranul încearcă să transmită SUA și aliaților săi că ținerea sub control a crizei este mai costisitoare decât îndeplinirea cerințelor iraniene privind Strâmtoarea Hormuz.

“Mesajul de la Teheran este că, dacă Washingtonul nu acceptă un nou status-quo care să ofere Iranului un rol mai important în Hormuz, conflictul s-ar putea extinde dincolo de Golf. Prin punerea în pericol a mai multor puncte strategice maritime și a unor active energetice, Iranul consideră că își poate consolida poziția în cadrul oricăror negocieri viitoare”, arată agenția de presă în analiză.

“Marele avantaj pe care îl au iranienii nu este că pot afecta America sau Israelul. Marele lor avantaj este că pot afecta statele regionale și economia globală”, a declarat Michael Knights, de la Institutul Washington.

Amenințările la adresa Mării Roșii și a infrastructurii energetice saudite sugerează un efort mai amplu de a crește costul protejării comerțului global, testând în același timp toleranța Washingtonului. Abordarea Iranului reflectă ceea ce o sursă din Golf a descris ca fiind o convingere în rândul comandanților Gărzilor Revoluționare că “pot obține mai mult”.

Michael Singh, cercetător senior la Institutul Washington, a declarat că Iranul consideră că deține încă inițiativa, parțial pentru că Administrația Trump pare nesigură cât de departe este dispusă să meargă din punct de vedere militar: “Iranienii încearcă să profite de avantajul lor. Sunt interesați să stabilească suveranitatea asupra strâmtorii și să exercite un control selectiv asupra căii navigabile”.

Surse alternative: Kyiv Independent, Pravda.ua, Reuters

Foto: Wollertz | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday