UPDATE, ora 14.00. Detonările făcute de Armata nu au reușit să disloce stânca de la intersecția celor două brațe ale Dunării. S-au făcut două detonări succesive, în care cantitatea de explozibil a fost dublată, dar fără succes. Alte detonări vor fi făcute luni, cu cantități și mai mari de explozibil. Forțele Navale Române, în cooperare cu Brigada 10 Geniu și formațiuni de scafandri au trimis circa 100 de militari și 16 mijloace tehnice.
Luni urmează a fi aduse și barjele încărcate cu balast ce urmează a fi scufundate și fixate, pentru a realiza un baraj ad-hoc pe brațul Bala.

Știrea, în forma inițială:
Geniștii militari au început probele de detonare a malului, pe Brațul Bala al Dunării, pentru a ridica nivelul albiei (prin colmatare), duminică la prânz.
Ulterior patru barje încărcate cu piatră, fiecare în lungime de 70 de metri, urmează a fi scufundate de-a latul acestui braț, pentru a ridica nivelul pe albia principală a fluviului (Dunărea Veche), care alimentează și Cernavodă.

Estimările specialiștilor arată că acțiunea, ordonată de guvern după ședința specială de vineri, poate ridica nivelul fluviului cu 10-15 centimetri, ceea ce ar putea ajuta mai ales în săptămâna viitoare, când Apele Române au estimat că debitul fluviului ar urma să scadă (cel mai probabil vineri) la sub 1.400 de mc pe secundă. La acest nivel ar trebui oprit și Reactorul 2 de la Cernavodă (primul a fost oprit acum o săptămână), din rațiuni de siguranță, pentru că pompele și echipamentele de răcire a condensatoarelor nu mai pot funcționa în parametri pentru care au fost proiectați.
Apele Române anticipează că nivelul Dunării la Cernavodă nu va crește mai devreme de jumătatea lunii august.
Importurile de energie nu mai sunt fezabile, în condițiile în care atât Ungaria, cât și Bulgaria sunt afectate de același fenomen – Ungaria a închis complet duminică centrala nucleară de Pacs, iar la centrala bulgărească de la Kozlodui este și ea în procedură de alertă, tot din cauza Dunării.
Chiar dacă acțiunea de duminică de pe Brațul Bala ar reuși să ridice pentru moment nivelul Dunării, acest lucru tot nu exclude închiderea Reactorului 2 de la Cernavodă, dar este critic momentul până la care acesta poate funcționa – pe măsură ce nivelul Dunării crește în amonte, România va putea importa energie din Ungaria, Serbia și Bulgaria.
Deocamdată, România a început importul de energie din Ucraina și a pornit centralele pe cărbune și gaze, pentru a suplini vârfurile de consum din orele de seară.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.