În contextul măsurilor de urgență stabilite de guvern pentru menținerea în funcțiune a Unității 2 a centralei nucleare de la Cernavodă, Forțele Navale Române execută misiuni de cercetare hidrografică în sectorul fluvial cuprins între kilometrul 345 și kilometrul 346 al Dunării, în zona intersecției Brațului Bala cu Dunărea Veche.
“Activitatea are ca obiectiv obținerea datelor tehnice necesare realizării unui prag submers, destinat redistribuirii unei părți a debitului către Dunărea Veche și menținerii unui nivel al apei care să permită asigurarea condițiilor necesare funcționării CNE Cernavodă”, explică Ministerul Apărării.
Direcția Hidrografică Maritimă din cadrul Forțelor Navale Române acționează în zonă cu specialiști și echipamente specifice pentru efectuarea măsurătorilor hidrografice și batimetrice, determinarea configurației albiei și stabilirea parametrilor tehnici necesari fundamentării soluției de intervenție. Datele obținute de specialiștii militari vor fi puse la dispoziția autorităților și instituțiilor cu responsabilități în gestionarea situației, pentru adoptarea și implementarea, în regim de urgență, a soluțiilor tehnice necesare.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.