
În Germania, Rinul a ajuns aproape la cel mai scăzut nivel din ultimii opt ani, iar temperaturile care se apropie de 40 de grade Celsius pot agrava situația. La punctul critic Kaub, în apropiere de Koblenz, adâncimea navigabilă a scăzut la aproximativ 25 de centimetri, egalând minimul înregistrat în 2018. Autoritățile germane estimează că la începutul săptămânii viitoare ar putea fi atins un nou record negativ, de 24 de centimetri.
Rinul este esențial pentru aprovizionarea industriei germane, deoarece pe acest fluviu sunt transportate materiile prime necesare funcționării fabricilor, precum și produsele finite. Din cauza nivelului foarte scăzut al apei, navele pot transporta doar 20% din încărcătura obișnuită, ceea ce obligă companiile să folosească mai multe vase sau să mute transportul pe calea ferată și pe șosea, variante considerabil mai scumpe. Astfel, acest lucru încetinește aprovizionarea fabricilor și crește semnificativ costurile de transport.

Economiștii avertizează că perturbările ar putea reduce cu până la -0,2% creșterea economică a Germaniei. Costul transportului cu barjele între Rotterdam și Karlsruhe a crescut la aproximativ 150-155 de euro pe tonă, de peste trei ori față de sfârșitul lunii iunie.
Printre cele mai afectate sunt companiile chimice, cum ar fi BASF, Covestro și Evonik, deoarece numeroase fabrici sunt amplasate pe malurile Rinului și depind de transportul fluvial al materiilor prime. BASF a avertizat că, dacă nivelul apei va continua să scadă, ar putea apărea întârzieri în aprovizionarea uzinei sale din Ludwigshafen și chiar lipsuri ale unor produse sau materii prime. Totuși, compania afirmă că este mai bine pregătită decât în 2018, când seceta i-a redus profitul operațional cu aproximativ 250 de milioane de euro.
Covestro a anunțat că și-a constituit din timp stocuri suplimentare de materii prime și utilizează nave cu pescaj redus, capabile să navigheze în ape mai puțin adânci. Măsurile permit continuarea producției, dar cresc costurile, deoarece fiecare navă poate transporta mai puțină marfă și sunt necesare mai multe curse.

Și industria siderurgică este afectată, explică analiștii. Thyssenkrupp a fost nevoită să reducă producția de fontă la uzina din Duisburg din cauza întârzierilor în livrarea materiilor prime. Compania precizează însă că, în prezent, livrările către clienți nu sunt în pericol și că a închiriat nave adaptate pentru ape puțin adânci.
Ministerul german al Economiei a transmis că totuși companiile s-au adaptat deja la riscul secetei prin păstrarea unor stocuri mai mari, crearea mai multor spații de depozitare și folosirea unor rute alternative de transport. Autoritățile estimează că efectele negative vor fi mai reduse decât în anii anteriori.
Problemele provocate de secetă se extind și în alte țări. Dunărea a ajuns la un nivel minim record în Ungaria, iar autoritățile au avertizat că centrala nucleară de la Paks, care produce aproape jumătate din energia electrică a țării și utilizează apă din fluviu pentru răcire, ar putea fi oprită în următoarele zile. Premierul ungar, Péter Magyar, a numit situația “fără precedent” și a cerut populației să evite consumul mare de electricitate în orele de vârf din timpul serii. România a fost afectată și ea de scăderea nivelului Dunării, care a pus presiune asupra funcționării Centralei Nucleare de la Cernavodă. Reactorul 1 al centralei a fost oprit controlat pe 28 iulie, iar Reactorul 2 urma inițial să fie oprit din cauza apropierii unor parametri tehnici de limitele admise pentru funcționarea în siguranță, dar Nuclearelectrica a decis, totuși, să-l mențină conectat la Sistemul Energetic.
Sursa: Financial Times
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.