Cel puțin o persoană a fost ucisă într-un atac aerian rusesc asupra Kievului, capitala Ucrainei, a anunțat joi administrația militară a orașului. Explozii au fost raportate deasupra capitalei în primele ore ale zilei de joi. Rusia a lovit Kievul cu rachete balistice și drone, a declarat primarul orașului, Vitali Klitschko, care a adăugat că mai multe clădiri nerezidențiale au luat foc. ”Din păcate, a fost confirmat un deces”, a anunțat administrația militară a orașului Kiev. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski avertizase că Rusia ar putea efectua un ”atac masiv”.
Rusia a atacat și alte orașe ucrainene peste noapte. Cel puțin șase persoane, inclusiv două fete, au fost ucise într-un atac cu rachete asupra orașului Krivoi Rog din centrul Ucrainei, potrivit șefului administrației militare locale. ”Într-un sat de la periferia orașului Krivoi Rog, o lovitură directă a unei rachete balistice Iskander-M, lansată din Voronej, a lovit o casă în care locuia o familie numeroasă, ucigând fete cu vârste de cinci și 12 ani și patru adulți”, a șeful administrație militare, care a adăugat că alte opt persoane au fost rănite și că numărul morților ar putea crește.
Rachetele rusești au avariat, de asemenea, două clădiri de apartamente și au rănit șase persoane în Liov, un oraș din vestul Ucrainei, aproape de granița cu Polonia. Cel puțin alte 30 persoane au fost rănite în Kiev, Liov, Krivoi Rog și în regiunea Poltava. Explozii au avut loc în mai multe regiuni, inclusiv în regiunile vestice ale Ucrainei, situate la sute de kilometri de linia frontului.
Pe de altă parte, Forțele Aeriene ale Ucrainei au anunțat că au pierdut contactul cu un avion de vânătoare F-16 în timpul unei misiuni de luptă, pe 29 iulie, după ce aeronava a suferit ”o situație de urgență în zbor”. ”Pilotul este în prezent în siguranță. A fost evacuat cu succes și dus la o unitate medicală pentru examinare și teste de diagnostic”, au declarat Forțele Aeriene. Potrivit armatei, pilotul executa o misiune de interceptare a țintelor aeriene rusești, când o situație de urgență în zbor l-a forțat pe pilot să se catapulteze.
Polonia a mobilizat avioanele de vânătoare pentru a-și proteja spațiul aerian, în contextul atacurilor aeriene rusești asupra Ucrainei.
Surse: DW, The Kiyv Independent
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.