Capitalizarea bursieră a Apple a depășit pentru prima dată pragul de cinci mii de miliarde de dolari, fiind văzut ca un semn al importanței producătorului de iPhone ca refugiu pentru investitorii din sectorul tehnologic, pe fondul unei vânzări masive tot mai intense a acțiunilor din domeniul inteligenței artificiale și al semiconductorilor, arată Financial Times.

Pragul a fost depășit după ce acțiunile Apple au înregistrat o creștere de până la 1,3%, ceea ce face ca aceasta să fie a doua companie din istorie, după producătorul de cipuri pentru AI, Nvidia, care atinge această capitalizare bursieră. Relizarea vine la o zi după ce Apple a depășit Nvidia, recâștigându-și titlul de cea mai valoroasă companie din lume pentru prima dată din luna mai a anului trecut.

În acest an, prețul acțiunilor Apple a crescut cu aproximativ un sfert. În schimb, acțiunile Nvidia au scăzut față de maximul atins în luna mai, pe fondul unei vânzări masive recente în sectorul semiconductorilor, înregistrând o creștere de aproximativ 7% pe tot parcursul anului.

Creșterea înregistrată de compania americană a fost determinată atât de cererea crescută pentru produsele sale, cât și de decizia acesteia de a nu se implica în cursa cheltuielilor pentru inteligența artificială, care epuizează fluxurile de numerar ale marilor concurenți din sectorul tehnologic. Companii precum Microsoft, Amazon, Google și Meta au cheltuit foarte mult pentru dezvoltarea centrelor de date și echipamentelor pentru AI, mai ales după lansarea ChatGPT, la sfârșitul anului 2022, care a declanșat o cursă a investițiilor în domeniu.

În același timp, Apple înmcepe să nu mai fie văzută ca o companie rămasă în urmă în ceea ce privește sectorul AI. Primele teste ale noii versiuni a  asistenului Siri au primite recenzii în general pozitive înaintea lansării complete estimate pentru acest an.

Investitorii din sectorul tehnologic au fost îngrijorați după ce Alphabet, compania care deține Google, a anunțat că va cheltui și mai mulți bani pe dezvoltarea infrastructurii pentru AI. Compania estimează investiții de până la 205 miliarde de dolari în acest an și, în același timp, un flux de numerar liber de -5,9 miliarde de dolari.

Sursă: Financial Times

Foto: Lester69 | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday