UPDATE, ora 12:55. Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, a condamnat “încălcările sistematice ale spațiului aerian românesc — spațiul aerian NATO și UE — de către Rusia. Apreciem abilitatea și curajul Forțelor Aeriene ale României. Securitatea României este securitatea Republicii Moldova. Suntem alături de România”.

UPDATE, ora 12:10. Prim-ministrul Ilie Bolojan a avut prima reacție cu privire la doborârea celor trei drone, în spațiul aerian național. Bolojan spune că acest tip de acțiune “arată fermitate și curaj în apărarea teritoriului național. Este răspunsul necesar în fața oricăror amenințări și, în mod specific, în cazul încălcărilor ilegale ale spațiului aerian sau maritim. Le mulțumesc piloților și militarilor români și aliați implicați în aceste acțiuni. Condamnăm ferm încălcarea spațiului aerian românesc de către Federația Rusă, pe care o considerăm inacceptabilă. Să nu uităm că acestea sunt consecințe ale războiului de agresiune dus de Rusia în Ucraina de mai mult de patru ani”.

UPDATE, ora 11:20. “Drona a fost detectată de radarele MApN în afara spațiului aerian românesc, înainte de a pătrunde în România. A intrat în țară la 10:08 deasupra apelor teritoriale, la verticala 25km SE de Sulina, iar cinci minute mai târziu a fost neutralizata în condiții de siguranță, deasupra Mării Negre, în apele teritoriale ale României”, a precizat Radu Miruță, ministrul Apărării.

Știrea în formă inițială. Președintele Nicușor Dan a anunțat că o a treia dronă a fost doborâtă în spațiul aerian al României, deasupra apelor teritoriale, în zona Sulina-Chilia, la ora 10:13. Potrivit Ministerului Apărării, drona a fost doborâtă de un pilot român aflat la manșa unei aeronave F-16, în condiții de siguranță, la o distanță de 12 km nord-est Sulina.

Potrivit anchetei desfășurate de Parchetul General, drona doborâtă vineri dimineață este de tip Shahed, utilizată de Federația Rusă în războiul de agresiune împotriva Ucrainei. Investigațiile privind dronele doborâte ieri și astăzi sunt în desfășurare. Protestul diplomatic al României față de Federația Rusă va fi fundamentat pe aceste cercetări. Este inadmisibil și intolerabil ca Federația Rusă să continue încălcarea spațiului aerian al României, care este, în același timp, spațiu aerian al NATO și al Uniunii Europene. Astfel de acțiuni sunt inacceptabile și le tratăm cu toată seriozitatea, alături de aliații noștri”, a mai transmis președintele Dan.

Nicușor Dan a felicitat pe piloții români și echipele de la sol pentru “profesionalismul, curajul și eficiența cu care își îndeplinesc misiunile. Prin acțiunea lor, contribuie la apărarea teritoriului național și la siguranța cetățenilor români”.

La ora 10:16, ISU Tulcea a emis o avertizare prin Ro-Alert pentru localnicii din nordul județului Tulcea, cu referire la posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian.

Prima dronă a fost doborâtă vineri la ora 11:02, la Padina, în județul Buzău, iar cea de-a doua sâmbătă dimineață la ora 8:30, la 10 km vest de Sfântu Gheorghe, în Deltă.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday