Consilierul prezidențial Serhii Beskrestnov a declarat pentru Kyiv Independent că evenimentul se desfășura la un poligon privat de antrenament din apropierea orașului Kiev, situat de-a lungul autostrăzii Jîtomîr, confirmând că există “răniți și morți”.
Procurorul general al Ucrainei, Ruslan Kravcenko, a precizat că “Rusia a lansat încă o dată un atac cu rachete asupra regiunii Kiev. Au murit zece persoane, iar alte aproximativ o sută au fost rănite, mai mult sau mai puțin grav. Datele sunt în curs de clarificare”.

Procurorul general a adăugat că au fost deschise două dosare în acest caz: unul pentru încălcarea legilor și obiceiurilor războiului, iar celălalt privind posibila îndeplinire necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu în timpul organizării și desfășurării evenimentului.

“Războiul nu exonerează de răspunderea pentru deciziile de conducere. Dimpotrivă – ea impune un maxim de profesionalism, prudență și conștientizare a fiecărui pas. Ancheta va stabili cine a luat decizia privind organizarea evenimentului, cine a aprobat locul, ora și formatul desfășurării acestuia, ce măsuri de securitate au fost prevăzute și dacă riscurile au fost evaluate corespunzător în condițiile stării de război”, a declarat Kravcenko.
Pe parcursul zilei, Rusia a atacat și regiunea din jurul Kievului cu rachete balistice. Potrivit Forțelor Aeriene ale Ucrainei, forțele ruse au lansat trei rachete balistice, dintre care una a fost interceptată.
Surse alternative: The Kyiv Independent, Pravda.ua
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.