
În noaptea de joi spre vineri, autoritățile române au fost informate cu privire la un incident produs la bordul navei comerciale Christiana B, care transporta cărbuni, sub pavilion Liberia, din Norfolk (Statele Unite ale Americii) către Ucraina, aflată în Zona Economică Exclusivă a României, la aproximativ 22 de mile marine (40 de kilometri) sud-est de localitatea Sfântu Gheorghe. Din primele informații comunicate de comandatul navei, nu există membri ai echipajului răniți, iar nava își poate continua deplasarea către țărm, în vederea efectuării verificărilor tehnice și a remedierii avariei.
Conform Departamentului pentru Situații de Urgențe, apelul de urgență a fost transmis prin canalul maritim internațional. Echipajul a semnalat producerea unei avarii la navă și a solicitat sprijin, existând la acel moment informații potrivit cărora exista riscul evacuării echipajului. ”Evaluările preliminare indică faptul că avaria produsă la nivelul magaziei nr. 6 este posibil să fi fost provocată de impactul cu o dronă maritimă sau de explozia unei mine marine”, transmite DSU.

”Ca urmare a primirii solicitării, au fost activate mecanismele de răspuns specifice. Centrul Maritim de Coordonare și Salvare a coordonat intervenția, iar către zona incidentului au fost direcționate navele SAR APOLLO și SAR ARTEMIS ale Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM). Totodată, un elicopter al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne a executat o misiune de cercetare aeriană pentru evaluarea situației din teren. Din informațiile comunicate de comandantul navei rezultă că nu există persoane rănite și că echipajul nu mai solicită evacuarea. De asemenea, nava este în măsură să își continue deplasarea către țărm, în vederea efectuării verificărilor tehnice și a remedierii avariei”, mai transmite DSU.
Este al doilea incident de acest fel din ultimele zile. În urmă cu trei zile, un petrolier încărcat cu GPL a fost atacat și a explodat, la aproximativ 30 km de Sfântu Gheorghe, în afara apelor teritoriale românești. Nava se îndrepta spre Ucraina și, conform președintelui Nicușor Dan, cel mai probabil a fost țintită de Rusia.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.