Incendiul se manifestă în apropierea Golfului Arcachon, importantă zonă turistică la vest de orașul Bordeaux. Autoritățile au precizat că mulți dintre cei evacuați sunt turiști, că intervin peste 500 de pompieri și că până acum nu au fost înregistrate victime.

Marți, doi pompieri au murit în timp ce interveneau pentru stingerea unui incendiu în apropiere de aeroportul din Bordeaux.

Și în Spania, în provincia Guadalajara (nord-est de capitala Madrid), peste 30 de sate au fost evacuate. În Sicilia, au fost desfășurați aproape 6.000 de pompieri, și angajați ai gărzii forestiere și serviciului de protecție civilă. Și în Calabria, în partea continentală a Italiei, au fost înregistrate peste 160 de incendii.

La nivel european, incendiile de vegetație din acest an au mistuit o suprafață mai mare de teren decât media anuală pentru ultimele două decenii. Europa a trecut, doar în acest an, prin trei valuri de caniculă, explică Reuters.

Surse alternative: Reuters, DW

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday