Gruparea militantă susținută de Iran a afirmat miercuri că a atacat două petroliere sub pavilion saudit, “Encelia” (poză jos) și “Layla”, cu rachete și drone, conform declarațiilor citate de presa internațională. O sursă din domeniul securității a declarat că Encelia a transmis un semnal de urgență, după ce a raportat că a fost lovită de o rachetă în apropierea portului saudit Jizan din Marea Roșie. Conform agenției de știri de stat saudită SPA, care citează o sursă oficială din cadrul Autorității Generale pentru Transporturi, atacul a provocat un incendiu în partea din față a navei, însă toți membrii echipajului sunt în siguranță.

Grupul britanic de gestionare a riscurilor maritime Vanguard raportase anterior că un petrolier sub pavilion saudit a fost lovit de “un proiectil necunoscut” la aproximativ 70 de mile marine sud-vest de Al Shuqaiq, în Arabia Saudită. Cu toate acestea, atacul asupra navei Layla nu a fost încă confirmat. Nava a fost localizată ultima dată acum cinci zile în Marea Roșie, în timp ce Encelia a fost localizată în zonă joi dimineață, conform datelor de urmărire.
Atacul survine la doar câteva zile după ce rebelii houthi au anunțat impunerea unei blocade navale asupra Arabiei Saudite în Marea Roșie. Purtătorul de cuvânt militar al grupării, Yahya Saree, a precizat că navele în cauză au fost vizate de drone și rachete pentru că ar fi încălcat această blocadă. Măsura este văzută de analiști ca o încercare de a obține mai multă influență în războiul cu SUA.
Rebelii houthi au susținut, de asemenea, că, pe lângă atacul asupra celor două petroliere, au forțat aproximativ “10 nave să se retragă și să se întoarcă”. Afirmația nu a putut fi verificată independent, dar cel puțin șase nave și-au inversat cursul în Marea Roșie luni și marți, după ce gruparea a avertizat companiile de transport maritim să evite porturile saudite, potrivit Kpler, o firmă specializată în date maritime.

Marea Roșie a devenit esențială pentru transporturile de petrol din Arabia Saudită pe durata războiului dintre SUA și Israel împotriva Iranului, care a dus la închiderea efectivă a Strâmtorii Hormuz. Militanții cu baza în Yemen controlează zone din apropierea Strâmtorii Bab el-Mandeb, situată la capătul opus al Peninsulei Arabe față de Strâmtoarea Hormuz. Astfel, blocada impusă de Houthi asupra Strâmtorii Bab el-Mandeb creează un al doilea punct de blocare a aprovizionării mondiale cu petrol în Marea Roșie, în coordonare cu încercarea Iranului de a controla Strâmtoarea Hormuz.
În același timp, Comandamentul Central al SUA a anunțat miercuri seara că armata americană a încheiat cea mai recentă serie de atacuri asupra Iranului. Declarația, publicată pe platforma X, arată că forțele americane au lovit “ținte militare iraniene, inclusiv capacități maritime, baze de depozitare a rachetelor și dronelor, posturi de supraveghere de coastă și mijloace de apărare aeriană”.
Garda Revoluționară Iraniană (IRGC) a declarat că Strâmtoarea Hormuz a fost “complet închisă” în urma unei explozii în strâmtoare, potrivit presei de stat iraniene. IRGC a afirmat că a împiedicat trei petroliere să treacă prin strâmtoare. Un petrolier a luat foc, iar alte două s-au întors după ce au încercat să treacă printr-o rută minată la sud de strâmtoare, potrivit presei de stat iraniene. Astfel, atacul americanilor a avut loc după ce, miercuri, Donald Trump a promis că va ataca un pod sau o centrală electrică iraniană dacă forțele iraniene vor lovi nave în Strâmtoarea Hormuz.
Surse alternative: Reuters, BBC
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.