Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare hidrologică Cod Roșu de inundații majore valabilă miercuri între orele 3 și 12, pe râurile din bazinele hidrografice: Ialomiţa – bazin amonte S.H. Moroeni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Moroeni – amonte S.H. Târgovişte (judeţele: Dâmboviţa şi Prahova), Prahova – bazin amonte S.H. Prahova (judeţul Prahova).

INHGA explică faptul că, în cazul Codului Roșu, riscul de inundații majore poate necesita adoptarea unor măsuri deosebite pentru evacuarea oamenilor și bunurilor, impunerea de restricții la folosirea podurilor și căilor de transport sau exploatarea construcțiilor hidrotehnice.
În secțiunile monitorizate hidrometric, se pot produce depășiri semnificative ale cotelor de pericol/faza a treia de apărare (mai mari de 20-30 cm). Din cauza intensității majore a fenomenelor hidrologice prevăzute a fi periculoase, se pot înregistra pagube economice însemnate și poate exista un risc semnificativ pentru viața oamenilor.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.