Donald Trump a revenit asupra deciziei de a impune o taxă de 20% pentru mărfurile transportate prin Strâmtoarea Hormuz, pentru a acoperi costurile protecției oferite de SUA. Președintele american spune că taxa va fi înlocuită de ”acorduri comerciale și de investiții cu diferite state din Golf”.

Strâmtoarea Hormuz este deschisă TUTUROR traficului naval, cu excepția Iranului – și asta din cauza conducerii lor mincinoase, violente și rău intenționate, care îi duce pe calea DISTRUGERII TOTALE. Prin urmare, vom avea o blocadă COMPLETĂ, dar numai asupra navelor care vin în și dinspre porturile iraniene sau care transportă orice are legătură cu marfa iraniană. Pe baza unor conversații extrem de productive cu conducerea Orientului Mijlociu, am decis să înlocuiesc taxa de rambursare de 20% a Statelor Unite cu acorduri comerciale și de investiții pe care diferitele state din Golf le vor face în Statele Unite. Aceste investiții vor fi MASIVE, dar, în același timp, extraordinar de bune pentru ele și pentru viitorul lor”, a scris Trump pe Truth Social cu câteva momente înainte de a se întâlni cu prim-ministrul irakian la Casa Albă.

Luni, Donald Trump a spus că SUA reiau blocada asupra porturilor din Iran. Totodată, a anunțat că SUA vor percepe o taxă de 20% din valoarea tuturor mărfurilor transportate prin Strâmtoarea Hormuz, în schimbul protecției.

Sursă: CNN

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday