
UPDATE, ora 11. Forțele speciale ale poliției au intrat în forță și au reușit eliberarea ostaticului, o femeie, angajată a supermarketului. Nu este clar dacă aceasta a fost sau nu rănită. Atacatorul, un bărbat “înarmat cu un cuțit foarte mare” (potrivit unui martor) a fost capturat. Nu se știe nimic nici despre motivația, nici despre starea acestuia. Despre victimă, un alt angajat al supermarketului a spus că “pur și simplu a avut ghinion, pentru că s-a aflat în locul nepotrivit la momentul nepotrivit”.

Potrivit DPA, o operațiune a poliției este în desfășurare la Berlin, sâmbătă dimineață, unde un bărbat a luat ostatică o femeie într-un supermarket din cartierul Marienfelde.
Un bărbat a luat ostatică o femeie, vineri seara, în jurul orei 22. Potrivit mai multor rapoarte de presă, atacatorul este înarmat, dar poliția nu a comentat aceste aspecte.
Știre, în curs de actualizare…
Sursă allternativă: DW
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.