Donald Trump a ajuns în Turcia, la Ankara, în jurul orei locale 14. Președintele american a fost întâmpinat la coborârea din avion de președintele Recep Tayyip Erdoğan și de soția acestuia. Cei doi șefi de stat au avut apoi o întâlnire la palatul prezidențial, în cadrul căreia au abordat o serie de probleme legate de NATO.
Președintele SUA a declarat reporterilor, care au fost prezenți la conferința de presă pregătită în contextul întrevederii dintre cei doi, că este “foarte dezamăgit” de statele NATO și că dacă summitul “nu ar fi avut loc în Turcia, unde prietenul meu este un lider foarte puternic, o persoană foarte puternică, este posibil să nu fi participat”. În continuare, președintele SUA a criticat aliații europeni pentru că nu s-au implicat în războiul împotriva Iranului.
Întrebat dacă va ordona retrageri suplimentare ale trupelor din Europa, Donald Trump a răspuns: “Vom vedea”. A reiterat că ar dori ca SUA să controleze Groenlanda, argumentând că teritoriul este vital din punct de vedere strategic pentru securitatea americană, dar a recunoscut că “asta mi-ar afecta relația cu NATO”.
Despre războiul din Ucraina, Donald Trump a spus că a discutat atât cu Vladimir Putin cât și cu Volodimir Zelenski și că ambii vor să se ajungă la pace, însă a spus și că nimic nu s-a schimbat, cu referire la concesiile celor două țări.
Presa internațională scrie că Recep Tayyip Erdoğan depune eforturi pentru a-l face pe Donald Trump să se simtă cât mai bine în Turcia. Președintele american a fost primit cu cele mai înalte onoruri diplomatice și a declarat în repetate rânduri că este prieten cu Erdoğan. În acest context, a anunțat și că analizează posibilitatea de a ridica sancțiunile asupra Turciei și de a începe să vândă avioane F-35 către Ankara, în ciuda interdicției Congresului. Sancțiunile au fost impuse tot de Trump, în timpul primului său mandat, după ce turcii au cumpărat un sistem antiaerian rusesc.
Trump seems to get confused and Erdogan has to turn him around to take a photo pic.twitter.com/VNnsaSMD0M
— Headquarters (@HQNewsNow) July 7, 2026
“Avem o relație bună cu Turcia, iar Turcia a fost, în multe privințe, mult mai loială decât alte țări despre care credem că ar fi loiale” a mai spus președintele Statelor Unite.
Surse: CNN, The Guardian
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.