Donald Trump Jr., fiul cel mare al președintelui american Donald Trump, ar putea obține beneficii financiare importante dacă Administrația Trump va adopta un pachet de modificări legislative care ar permite, pentru prima dată în ultimele decenii, livrarea armelor de foc direct la domiciliul cumpărătorilor. Propunerile sunt analizate în prezent de Biroul pentru Alcool, Tutun, Arme de Foc și Explozibili (ATF) și fac parte dintr-o amplă campanie de reducere a reglementărilor privind deținerea și comercializarea armelor.

Donald Trump Jr. este unul dintre oamenii din spatele GrabAGun, unul dintre cei mai mari comercianți online de arme din Statele Unite, companie care își propune să devină “Amazon-ul armelor”. El a devenit consultant al companiei la sfârșitul anului 2024, imediat după victoria tatălui său în alegerile prezidențiale, iar ulterior a intrat în consiliul de administrație și a primit peste 300.000 de acțiuni, reprezentând aproximativ 1% din companie. În vara anului 2025, GrabAGun s-a listat la bursă printr-o fuziune cu o altă companie, tranzacție promovată chiar de Trump Jr., care a devenit imaginea publică a firmei. Potrivit Reuters, Donald Trump Jr. deține în prezent peste 300.000 de acțiuni GrabAGun, evaluate la aproximativ 700.000 de dolari, deși anul trecut participația sa valora peste 5 milioane de dolari, înainte ca acțiunile companiei să se deprecieze puternic.

GrabAGun vinde arme, muniție și accesorii prin internet, însă, la fel ca toți comercianții online din SUA, nu poate livra armele direct cumpărătorilor. În prezent, clientul comandă produsul online, dar arma este trimisă la un magazin autorizat de arme, unde cumpărătorul trebuie să se prezinte personal pentru verificarea identității, a cazierului și transferul legal al armei.

ATF estimează că, pe termen lung, aproape jumătate dintre cumpărătorii de arme din SUA, aproximativ 3,3 milioane de persoane anual, ar putea utiliza noul sistem de livrare la domiciliu. Mai mulți reprezentanți ai industriei spun însă că procentul ar putea fi chiar mai mare, deoarece cumpărăturile online sunt deja modul preferat de achiziție pentru numeroși consumatori.

Atât Trump Jr., cât și conducerea GrabAGun resping însă orice acuzație de implicare în elaborarea noilor reguli. Purtătorul său de cuvânt a declarat că fiul președintelui “nu a avut nicio implicare” în decizia ATF și că nu colaborează cu guvernul federal în activitatea desfășurată pentru companiile în care investește. La rândul său, principalul consilier juridic al ATF a spus că nici măcar nu știa de legătura lui Trump Jr. cu GrabAGun până când a fost întrebat de Reuters, iar Casa Albă a transmis că nu există dovezi privind vreun contact între fiul președintelui și administrație pe această temă.

Cu toate acestea, organizațiile care monitorizează etica în administrația publică spun că situația ridică semne de întrebare privind un posibil conflict de interese, deoarece un membru al familiei președintelui ar putea beneficia financiar de pe urma unor măsuri promovate chiar de administrația condusă de Donald Trump. Propunerile sunt criticate de organizațiile pentru controlul armelor și de numeroși proprietari de magazine specializate. Aceștia avertizează că dispariția contactului direct dintre cumpărător și comerciant ar putea face mai dificilă depistarea achizițiilor ilegale și a cumpărărilor făcute în numele unor persoane care nu au dreptul să dețină arme. Aceștia atrag atenția și asupra riscurilor privind furturile de colete și traficul ilegal de arme. De asemenea, magazinele mici spun că și-ar pierde o sursă importantă de venit reprezentată de taxele percepute pentru transferul armelor comandate online și ridicate din magazine.

În paralel, serviciul poștal al SUA analizează eliminarea unei interdicții vechi de aproape un secol privind expedierea armelor prin poștă. Propunerile se află în prezent în consultare publică și ar putea fi adoptate cel mai devreme la sfârșitul anului 2026 sau în cursul anului 2027.

Surse: Washington Post, Reuters

Foto:  Nomadsoul1 | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday