Conform Serviciului european Copernicus pentru Schimbări Climatice, pe 21 iunie, temperatura media la nivelul oceanelor, în afara regiunilor polare, a fost de 20,86 de grade Celsius, puțin peste valorile din iunie 2023 și iunie 2024, de 20,83 de grade. Specialiștii au avertizat că noul val de temperaturi ridicate va avea probabil “consecințe asupra modelelor meteorologice, a climei globale și a ecosistemelor marine”, mai ales în condițiile în care acesta coincide cu primele faze ale El Niño, despre care se prognozează că va fi cel mai puternic fenomen de acest fel din ultimele decenii. 

Fenomenul El Niño apare o dată la câțiva ani și durează între nouă și doisprezece luni. În perioadele de manifestare, vânturile care împing apele calde spre vest sunt mai slabe sau își schimbă direcția și astfel permit încălzirea apelor de suprafață.

Recordul din iunie 2023 i-a surprins pe cercetători, care au descris la acel moment evoluția temperaturilor drept îngrijorătoare și fără precedent. Efectele imediate produse de temperaturile record de la nivelul oceanelor au fost valuri de căldură severe, inundații și furtuni puternice, care au afectat întreaga planetă. Acum recordurile anterioare au fost depășite, iar temperaturile continuă să crească într-un ritm alarmant. 

Luna trecută, Marea Britanie, Franța, Spania și alte țări europene au înregistrat noi recorduri de căldură. Și în România au fost temperaturi extrem de ridicate, urmate de furtuni care au afectat o mare parte a țării. În același timp Antarctica a avut temperaturi mult mai ridicate decât cele obișnuite.

Deși accentul se pune de obicei pe temperaturile terestre, oceanele oferă o imagine mult mai clară a modului în care clima este afectată de încălzirea cauzată de om. Oceanele captează căldura din atmosferă și sunt influențate și de radiațiile solare și de curenții marini.

Conform experților, anul trecut Pământul a reținut mult mai multă căldură decât a eliberat. Această căldură excesivă a rămas în atmosferă, oceane și sol și a dus la creșterea temperaturilor la nivel global. Din totalul căldurii absorbite, 90% se află la nivelul oceanelor.

În 2020 cantitatea de căldură absorbită de oceane era echivalentă cu energia eliberată de aproximativ cinci bombe de tipul celei de la Hiroshima în fiecare secundă, conform The Guardian. Anul trecut ritmul a ajuns la echivalentul a aproape 11 astfel de explozii pe secundă. Secretarul general al ONU, António Guterres, a avertizat că “Pământul este împins dincolo de limitele sale”.

Cercetătorii spun că este prea devreme pentru a stabili dacă temperaturile mari de la suprafața oceanelor sunt doar un episod temporar sau vor continua să crească pentru mai mult timp.  De regulă, cele mai ridicate valori ale temperaturii oceanelor se înregistrează în lunile iulie și august.

Directorul Copernicus consideră că nivelul actual al temperaturilor și apropierea fenomenului El Niño pot marca începutul unei noi etape. Buontempo avertizează că în următoarele luni este foarte probabil să fie depășite și alte recorduri de temperatură.

Sursă alternativă: The Guardian

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday