Vladimir Putin a făcut declarații în cadrul unei întâlniri cu absolvenții universităților militare. Liderul de la Kremlin susține că țările occidentale vorbesc deschis despre un război cu Rusia și despre creșterea bugetelor militare: “Observăm că, în timp ce înainte țările NATO se limitau la sprijinirea regimului de la Kiev, care a ajuns la putere printr-o lovitură de stat armată ilegală, acum vorbesc deschis despre pregătirea pentru un război cu noi și despre creșterea bugetelor lor militare ofensive”.
Mai departe, președintele rus a precizat că conducerea țărilor NATO și a Uniunii Europene folosește afirmații false despre presupusa amenințare rusă pentru a-și mări bugetele militare. Acesta a subliniat că “modelul de acțiune al așa-zisului Occident pseudodemocratic este foarte simplu: mai întâi, creează amenințări la adresa țării noastre, forțându-ne să luăm măsurile necesare de autoapărare și protecție, iar apoi ne acuză imediat de toate păcatele capitale pentru a-și justifica politicile și acțiunile agresive împotriva Rusiei”.
Cu privire la securitatea și protecția intereselor rusești, Putin spune că Rusia pledează în mod consecvent pentru o securitate egală și indivizibilă pentru toate țările din lume. Aproape 40% din cheltuielile bugetare ale Rusiei sunt alocate în prezent armatei, armamentului și securității. Cu toate acestea, potrivit lui Putin, Moscova susține un sistem multipolar al relațiilor internaționale care garantează securitatea militară a fiecărui stat. “În același timp, suntem pregătiți să răspundem prompt și adecvat la toate amenințările externe și interne”, a subliniat liderul rus.
Separat, Comisarul UE pentru Apărare, Andrius Kubilius, a avertizat că Rusia va continua să provoace Europa pe măsură ce se clatină pe front. Kubilius a declarat că președintele rus devine din ce în ce mai disperat și că, în consecință, Europa ar trebui să fie pregătită pentru eventuale incidente pe propriul teritoriu. “Provocările împotriva țărilor baltice și a flancului estic sunt, de asemenea, în creștere”, a declarat oficialul, în cadrul summitului european privind Apărarea și Securitatea, desfășurat la Bruxelles.
Kubilius a făcut referire și la asasinarea în Polonia a disidentului rus Semion Skrepețki, susținând că acesta a fost ținta atacului “din cauza picturilor sale” despre președintele rus și că provocările din partea Rusiei vin și în acest context. “Din păcate, s-ar putea să mai aibă loc astfel de atacuri — și chiar unele mai grave. Nu doar în Ucraina, ci și în Europa”, a precizat Kubilius.
Surse alternative: TASS, Euronews
Foto: Palinchak| Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.