Decizia Înaltei Curți a confirmat sentința Curții de Apel Timișoara, respingând recursul lui Fritz, dar ea vine în aceeași zi în care și PNL a primit lovituri puternice din partea justiției.
Fiind o sancțiune administrativă ce privește conflictul de interese (nu incompatibilitatea) primarul Timișoarei riscă doar o tăiere a salariului de 10% pentru un număr de luni, dar nici nu va mai putea ocupa aceeași funcție, la finalul mandatului actual.
Mai devreme, Fritz a postat pe Facebook o poză alături de colegii săi de partid, pentru a transmite mesajul de unitate al USR.

Reamintim, Dominic Fritz a fost acuzat de conflict de interese de Agenția Națională de Integritate, care a constatat că, în campania electorală din 2020, a împrumutat bani de la o persoană fizică, iar ulterior a semnat între primărie și firma acestuia un contract. Conflictul de interese apare atunci când un ales sau funcționar public participă la luarea unei decizii care îi poate aduce un beneficiu personal lui, familiei sale sau unei persoane/entități cu care are legături relevante.
Conform ANI, “fapta aleşilor locali de a încălca legislaţia în materie privind conflictul de interese constituie abatere disciplinară şi se sancţionează cu diminuarea indemnizaţiei cu 10% pe o perioadă de maximum 6 luni”.
Legislația mai prevede însă și că “Persoana (…) faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică (…), cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani (…) Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului.”
Concret, în noiembrie 2020, după ce a fost ales primar al Timișoarei, Fritz a aprobat un referat de modificare a unui PUZ, pe care l-a înaintat Consiliului Local spre aprobare. Documentația tehnică pentru beneficiarul acestui PUZ a fost realizată de către firma unui arhitect, care era și consilier local și care l-a împrumutat anterior pe Dominic Fritz cu 25.000 de lei, în campania electorală, conform Agerpres.
Știrea se actualizează…
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.