Adrian Veștea a fost prezent la Antena3, marți seara. Premierul desemnat a spus că “categoric nu își depune mandatul” și că programul de guvernare este același ca al lui Ilie Bolojan, dar a fost ajustat pentru că unele prevederi au fost îndeplinite. De asemenea, a spus că va păstra aceeași structură guvernamentală cu același număr de miniștri, secretari de stat și vice-premieri. Mâine va fi prezentată lista cabinetului și programul de guvernare și apoi va urma votul în parlament, care, conform lui Adrian Veștea, ar putea să aibă loc chiar săptămâna aceasta.

Despre componența guvernului a detaliat că va avea o “structura e politică, dar vor fi și persoane care nu sunt în zona politică, dar în special vor fi miniștri PNL și PSD”. Întrebat dacă Luca Niculescu ar putea fi ministru de Externe a confirmat că este o variantă, iar o altă variantă, pentru Ministerul Finanțelor, ar putea fi Alexandru Nazare, cu care a spus că a discutat. A refuzat să dea și alte nume pentru componența guvernului, spunând că “e posibil ca seara aceasta să fie un sfetnic bun și eu vreau ca mâine să avem o nouă decizie din partea unora dintre ei”.

Despre decizia UDMR de a nu face parte din guvern a spus că își dorea un guvern politic, dar respectă decizia UDMR. A reiterat că nu are niciun fel de barieră, când a fost întrebat despre colaborarea cu AUR: Ceea ce doresc este deschidere din partea fiecărei culori politice. Sunt alții care pun tot felul de bariere.”

Despre numărul de voturi pe care le-ar putea strânge a spus că nu are un număr exact, dar crede că va întruni cvorumul și se așteaptă să fie susținut de parlamentari din toate partidele. Întrebat dacă are promisiuni ferme că va fi votat a răspuns: “Sunt promisiuni ferme, dar o mare parte dintre discuții nu le-am avut personal” și a explicat că au negociat pentru el parlamentarii.

De asemenea, a afirmat că “are toată convingerea” că și colegii din PNL îl vor vota pentru că, în momentul votului de ieri au fost “doar un anumit număr de colegi care s-au opus restul s-au abținut”. Menționăm că conducerea PNL a decis ieri cu o largă majoritate să nu susțină guvernul Veștea, 41 de voturi pentru, 13 împotrivă și două abțineri. De asemenea, a mai spus că nu crede că este posibil ca un partid că își demită un membru care este premier: Nu cred că va exista un partid care să-și demită un prim-ministru care este parte din acel partid”. 

Întrebat care sunt prioritățile sale, Adrian Veștea a spus că prima este închiderea PNRR în luna august, următoare este operaționalizare SAFE, apoi accederea la OCDE și ultima este să nu fie depășită prognoza de deficit.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday