Marea Britanie va acorda un sprijin de 243 de milioane de euro pentru ca firma Urenco să furnizeze uraniu îmbogățit companiei ucrainene Energoatom, în baza unui acord convenit de Keir Starmer și Volodimir Zelenski săptămâna trecută.

În plus, guvernul britanic a adoptat o serie de noi sancțiuni. Una dintre ele extinde la peste 600 numărul de nave considerate a face parte din flota-fantomă, care transportă petrol sau gaze naturale lichefiate. Restricțiile urmăresc o rețea asociată guvernului rus care ar fi implicată în achiziționarea pe ascuns de tehnologii occidentale pentru armată, dar și mai mulți furnizori din țări terțe care ajută la transferul ilegal de fonduri la nivel internațional.

“Agresiunea Rusiei amenință nu doar Ucraina, ci securitatea întregii Europe. De aceea, Regatul Unit își face simțită prezența – sufocând veniturile care alimentează războiul lui Putin și oferind Ucrainei putere în iernile care urmează. Vom fi alături de Ucraina atât timp cât va fi nevoie, iar acest anunț întărește acest lucru. Putin ar trebui să-și retragă tancurile, să pună capăt atacurilor barbare și să vină la masa negocierilor”, a declarat prim-ministrul britanic.

Presiunea asupra Rusiei a fost evidențiată și de operațiunea militară desfășurată de forțele britanice duminică, când în Canalul Mânecii a fost interceptată nava Smyrtos, considerată parte a flotei-fantomă.

Sprijinul acordat Ucrainei și lecțiile rezultate din război vor avea un rol important și în viitorul Plan de Investiții pentru Apărare al Regatului Unit. Documentul urmează să fie publicat înaintea summitului NATO ce va avea loc pe 7 și 8 iulie la Ankara.

Surse alternative: Politico, The Guardian

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday