UPDATE, ora 19:45. Premierul pakistanez Shehbaz Sharif a confirmat, într-o postare pe X, că s-a ajuns la un text final convenit al acordului de pace dintre Statele Unite și Iran. Islamabadul colaborează cu ambele părți pentru a stabili pașii următori, a mai precizat Sharif. Reamintim că Pakistanul și-a asumat rolul de mediator încă de la începutul negocierilor.
Știrea inițială. Ministrul iranian de Externe, Seyed Abbas Araghchi, a anunțat vineri, într-o postare pe rețelele de socializare, că un eventual acord cu SUA “nu a fost niciodată mai aproape” și a îndemnat presa să “se abțină de la speculații cu privire la conținutul acestuia”. “În conformitate cu abordarea noastră responsabilă și transparentă, toate detaliile vor fi comunicate publicului la momentul oportun”, a adăugat oficialul. Postarea a fost rapid preluată de Donald Trump pe paginile sale de socializare.
Pe parcursul zilei de astăzi, mass-media de stat și semi-oficială din Iran a publicat mai multe articole în care a prezentat ceea ce ar putea fi termenii memorandumului de înțelegere dintre cele două țări, despre care Donald Trump a spus că probabil va fi semnat zilele următoare. Într-o postare pe Truth Social, făcută tot astăzi, Trump a afirmat că articolele din mass-media iraniană cu privire la termenii acordului “nu au nici o legătură cu termenii conveniți în scris” cu Iranul.
Ieri, liderul american a anunțat că a anulat atacurile aeriene planificate asupra Iranului, la câteva ore după ce amenințase cu noi bombardamente și își exprimase intenția de a “cuceri” Insula Kharg, un important nod de export de petrol. Mai mult, a sugerat că SUA și Iranul ar putea să “finalizeze” o înțelegere în curând.
Sursă alternativă: CBS News
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.