Rețeaua de sănătate REGINA MARIA anunță deschiderea Centrului Terțiar de Melanom Euroclinic, coordonat de Prof. Dr. Olga Simionescu (TOP-DERM CLINICS). Noul centru le oferă pacienților cu melanom acces la un traseu medical complet, de la evaluarea suspiciunilor și diagnostic precoce, până la intervenție chirurgicală, tratament personalizat și monitorizare pe termen lung.

Modelul integrat permite evaluarea rapidă a cazurilor, prioritizarea investigațiilor și stabilirea planului de tratament de către o echipă multidisciplinară (Tumour Board), în care decizia este luată împreună de specialiștii implicați în managementul bolii.

Centrul Terțiar de Melanom este conceput ca un hub pentru cazuri uzuale, cazuri complexe sau avansate, dar și pentru pacienți care au nevoie de a doua opinie medicală ori de reevaluare a unui parcurs diagnostic sau terapeutic anterior.

Navigator de pacienți pentru reducerea timpului de așteptare până la diagnostic și tratament

În melanom, timpul până la diagnostic și primele decizii terapeutice poate influența semnificativ evoluția bolii, motiv pentru care centrul reunește toate specialitățile necesare pentru gestionarea cazurilor clinice într-un interval cât mai scurt.

De aceea în cadrul centrului este prezent și un navigator de pacienți – un specialist care coordonează traseul pacientului între consultații, investigații și intervenții, facilitează programările rapide și oferă suport administrativ. Rolul navigatorului este esențial pentru reducerea timpilor de așteptare, evitarea fragmentării parcursului medical și creșterea predictibilității pentru pacient și familie.

Melanomul este una dintre patologiile în care timpul, corectitudinea diagnosticului și decizia terapeutică luată în echipă multidisciplinară, fac diferența între un caz tratat la timp și unul care evoluează agresiv. Prin acest centru, pacientul nu mai parcurge singur un traseu fragmentat: dermatologul, anatomopatologul, imagistul, oncologul, chirurgul. Ei lucrează împreună, într-un cadru integrat, iar navigatorul de pacienți ghidează pacientul de la evaluarea inițială până la monitorizarea pe termen lung”, a explicat Prof. Univ. Dr. Olga Simionescu, TOP-DERM CLINICS.

Integrarea Centrului Terțiar de Melanom este o etapă importantă în dezvoltarea spitalului Euroclinic și întărește un model de îngrijire construit în jurul cazurilor complexe, bazat pe competență medicală, tehnologie avansată, colaborare între specialități și sprijin pentru pacient. Ne dorim ca centrul să devină un reper pentru pacienții cu melanom care au nevoie nu doar de un diagnostic corect, ci de o echipă care preia cazul coordonat și rapid, pe întreg parcursul tratamentului”, a declarat Lăcrămioara Micudă, Directorul Spitalului Euroclinic.

Echipa multidisciplinară evaluează fiecare caz în Tumour Board și stabilește cea mai bună strategie de tratament

Traseul pacientului începe cu evaluarea dermatologică și stabilirea gradului de suspiciune clinică. Atunci când există suspiciune de melanom, navigatorul de pacienți coordonează rapid programările către specialitățile-cheie și investigațiile necesare, pentru ca diagnosticul și decizia terapeutică să nu fie întârziate. Centrul asigură acces la biopsia leziunii suspecte, biopsia ganglionului santinelă, servicii de imagistică dedicată, testări specifice, tratamente chirurgicale și oncologice, precum și la un protocol standardizat de monitorizare pe termen lung.

Fiecare caz suspect sau confirmat este prezentat în Tumour Board, unde specialiștii din nucleul multidisciplinar al centrului analizează situația pacientului și stabilesc împreună cea mai potrivită strategie de tratament și monitorizare:

  • Prof. Dr. Olga Simionescu — fondator și proprietar TOP DERM CLINICS, medic primar dermatovenerologie, profesor universitar
  • Dr. Victor Titirez — medic specialist chirurgie generală, chirurg de excelență în patologia sanului la Spitalul Euroclinic
  • Dr. Cristian Gal — medic primar, șef sectie oncologie medicală la Spitalul Euroclinic
  • Prof. Univ. Dr. Mariana Costache — anatomie patologică / dermato-patologie, cu expertiză în interpretarea leziunilor melanocitare la Regina Maria, profesor universitar
  • Dr. Sabina Grama — medic primar chirurgie plastică – microchirurgie reconstructivă la Regina Maria
  • Dr. Irina Strugari — medic specialist medicină nucleară la Regina Maria

Acești experți colaborează cu o echipă extinsă de medici, astfel încât fiecare pacient să poată beneficia de îngrijire integrată în toate etapele traseului medical.

Despre melanom

Melanomul este o formă agresivă de cancer cutanat, dezvoltată din melanocite, celulele care produc pigmentul pielii, și are un potențial ridicat de metastazare dacă nu este diagnosticat și tratat precoce. În România, potrivit estimărilor , în fiecare an se înregistrează aproximativ 2.250 de cazuri noi de melanom cutanat și peste 540 de decese, în timp ce peste 8.000 de persoane trăiesc cu acest diagnostic.

La nivel global, povara melanomului cutanat este în creștere și este estimată să ajungă până în 2040 la aproximativ 510.000 de cazuri noi anual, adică o creștere de circa 50% față de 2020, dacă ratele actuale se mențin. Deși melanomul nu este cel mai frecvent cancer cutanat, răspunde de decesul a 80% din cazuri. Depistat precoce, operația corect executată îi salvează viața pacientului.
Aceste date subliniază nevoia unor centre specializate, capabile să ofere diagnostic rapid, tratament multidisciplinar și monitorizare pe termen lung pentru pacienții cu melanom.

Rețeaua de sănătate REGINA MARIA este un reper al excelenței medicale în România, fiind singurul furnizor privat cu cinci spitale acreditate internațional pentru siguranța pacientului și calitatea actului medical și primul care și-a dotat toate spitalele cu sistemele robotice daVinci Xi și X. Prin cele 22 acreditări internaționale obținute până în prezent, REGINA MARIA se impune ca lider în calitatea serviciilor medicale, marcând un nou standard pentru întreaga piață privată din România.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday