Camera Reprezentanților a aprobat un pachet legislativ major de sprijin pentru Ucraina și de sancțiuni împotriva Rusiei, în ciuda opoziției liderilor republicani și a Casei Albe. Proiectul de lege, numit “Ukraine Support Act”, a fost adoptat cu 226 de voturi pentru și 195 împotrivă, după ce 18 republicani și un independent s-au alăturat democraților.

Votul reprezintă o înfrângere politică pentru Trump și pentru conducerea republicană din Camera Reprezentanților, explică analiștii. Președintele Camerei, republicanul Mike Johnson, le-a cerut colegilor săi de partid să respingă proiectul, argumentând că Administrația Trump trebuie să aibă spațiu de negociere cu Rusia. Pachetul prevede peste un miliard de dolari în asistență directă pentru Ucraina și până la 8 miliarde de dolari, sub formă de împrumuturi. De asemenea, prelungește programul prin care Ucraina poate primi mai rapid echipamente militare americane și include fonduri destinate reconstrucției țării după încheierea războiului.

În același timp, legea introduce unele dintre cele mai dure măsuri economice împotriva Rusiei de la începutul invaziei. Sunt prevăzute sancțiuni și restricții comerciale pentru bănci, companii din sectoarele petrolier și minier, precum și pentru oficiali ruși. Proiectul impune și taxe vamale de 500% pentru produsele rusești importate în Statele Unite și interzice importurile de petrol brut din Rusia.

Adoptarea legii evidențiază diviziunile din Partidul Republican în privința războiului din Ucraina. În timp ce o parte a partidului susține continuarea sprijinului pentru Kiev, aliații apropiați ai lui Trump consideră că Statele Unite nu ar trebui să se implice mai mult în conflict. Totuși, viitorul proiectului rămâne incert. Pentru a deveni lege, acesta trebuie aprobat și de Senat, unde liderii republicani au evitat până acum să supună la vot măsuri similare fără acordul lui Trump. Chiar dacă ar trece de Senat, există posibilitatea și ca președintele american să îl blocheze prin veto, însă analiștii explică faptul că votul de joi reprezintă un semnal clar că unitatea Partidului Republican, în jurul politicii externe a președintelui, a început să fie tot mai slăbită.

Astfel de semne au fost evidențiate și în ultimele zile. De exemplu, miercuri, Camera Reprezentanților a adoptat, cu ajutorul a patru republicani ce s-au alăturat inițiativei democraților, o rezoluție care-l împiedică pe președinte să mai atace Iranul fără aprobarea Congresului. Aceasta încă mai poate fi blocată. În plus, reacții negative în rândul republicanilor au apărut și după ce Donald Trump l-a nominalizat ca director al comunității de informații (DNI) pe Bill Pulte, un loialist fără experiență, în locul lui Tulsi Gabbard, care a demisionat în urmă cu două săptămâni. 

Surse: Reuters, CNN

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday