Este vorba despre un Boeing 787, parcat la o poartă unde urmau să fie îmbarcați pasagerii unei curse spre Los Angeles. În videoclipurile de pe rețelele de socializare se vede cum mai mulți angajați ai aeroportului efectuau diverse operațiuni în jurul aeronavei când trenul de aterizare din față  a cedat.

Lufthansa a precizat că trenul de aterizare din față s-a retras în mod neașteptat în timpul staționării aeronavei, ceea ce a făcut ca partea din față a fuselajului să se prăbușească pe platformă. Compania germană a precizat că mai mulți membri ai personalului au fost răniți în incident. Conform Reuters, ulterior, pe pista aeroportului au putut fi observate mai multe ambulanțe. În apropierea avionului se aflau lucrători ai aeroportului și echipamente de încărcare a bagajelor, însă imaginile sugerează că aceștia au reușit să se retragă la timp.

 A fost deschisă o anchetă pentru a se stabili cauza acestui incident, care a avut loc în jurul orei locale 12:45.

Surse: Deutsche Welle, Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday