Arne helped us deliver our 20th title and we’ll always be thankful ❤️ pic.twitter.com/0rpzDPQ4U6
— Liverpool FC (@LFC) May 30, 2026
Arne Slot a fost demis din funcție de antrenor după doar două sezoane. Olandezul a preluat funcția în 2024, după ce Jurgen Klopp s-a retras, iar în primul sezon a reușit să câștige campionatul, dar a fost eliminat în optimile Champions League.
În cel de-al doilea sezon, în ciuda investițiilor masive în transferurile de jucători, Liverpool a încheiat sezonul pe locul 5 în campionat și a fost eliminată în sferturile Champions League.
”Este evident că aceasta a fost o decizie dificilă pentru noi, ca și club. Contribuția pe care Arne a adus-o la Liverpool FC în perioada în care a fost alături de noi a fost semnificativă, plină de sens și – cel mai important pentru suporteri și pentru noi înșine – de succes. Prin urmare, aprecierea noastră pentru tot ceea ce a realizat nu putea fi mai mare, mai ales că a fost susținută de o etică a muncii, o diligență și un nivel de expertiză care au subliniat și mai mult opinia noastră că este un lider în domeniul său”, a declarat Fenway Sports Group, proprietarul lui Liverpool, într-un comunicat.
BBC scrie că Andoni Iraola, fostul antrenor al lui Bournemouth este principalul candidat pentru a-i lua locul lui Slot.
Sursă: BBC
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.