Anunțul a fost făcut de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, după întâlnirea avută cu premierul Ungriei. Din suma totală, 10 miliarde de euro provin din programul european de relansare economică Next Generation EU, 4,2 miliarde de euro vin din fondurile de coeziune, iar alte 2,2 miliarde de euro vor fi acordate după finalizarea reformelor privind libertatea academică.

Fondurile europene fuseseră blocate în ultimii ani din cauza problemelor legate de corupție și statul de drept din perioada fostului premier Viktor Orban. Combaterea corupției și reformarea instituțiilor au fost printre principalele condiții impuse de Uniunea Europeană pentru deblocarea banilor.

Ursula von der Leyen a declarat că suma este una foarte mare și că “poporul ungar merită acest sprijin”, lăudând reformele realizate de noul executiv. Banii europeni sunt considerați esențiali pentru relansarea economiei Ungariei, care a stagnat în ultimii trei ani. Noul guvern a preluat o situație economică dificilă, cu un deficit bugetar în creștere, estimat de Comisia Europeană la 6,2% din PIB în 2026, după cheltuielile mari făcute înaintea alegerilor de fostul Guvern Orban.

Premierul Peter Magyar a spus că fondurile vor fi folosite pentru reconstrucția economiei, dezvoltarea serviciilor publice și sprijinirea companiilor ungare, în special a întreprinderilor mici și mijlocii. El a susținut că acordul cu Bruxelles-ul arată că măsurile anticorupție ale noului guvern dau rezultate.

Anunțul a avut deja efecte pozitive pe piețele financiare. Moneda națională, forintul, s-a apreciat în ultimele săptămâni, pe fondul așteptărilor că fondurile europene vor fi deblocate.

Sursa: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday