UPDATE, ora 14:55. Ministerul român al Apărării (MApN) a oferit detalii despre misiunea efectuată de aeronava F-16 a Forțelor Aeriene Române în Estonia. Precizează că “în jurul orei 11, două aeronave F-16 din Detașamentul <<Carpathian Vipers>> au fost ridicate în aer de către Centrul de Operațiuni Aeriene Combinate (CAOC) Uedem pentru o alertă de Poliție Aeriană în spațiul aerian din zona de responsabilitate. Piloții au identificat ținta și au parcurs toate procedurile de identificare, aprobare pentru angajare și minimizare a riscurilor, după care au lansat o rachetă aer-aer, doborând o dronă“.

Detașamentul “Carpathian Vipers” este alcătuit din aproximativ o sută de militari, cu şase aeronave de luptă F-16 Fighting Falcon, și este dislocat la baza aeriană Šiauliai din Lituania. Acesta asigură serviciul de poliție aeriană întărită până în iulie. Forțele Aeriene Române se află la a patra dislocare în Lituania, unde au asigurat protejarea integrității spațiului aerian al Țărilor Baltice și al NATO.
Margus Tsahkna, ministrul eston al Afacerilor Externe, a mulțumit României și tuturor partenerilor noștri din NATO pentru acțiunea rapidă și solidaritate. A scris pe rețelele sociale că “doborârea dronei, care a încălcat spațiul aerian al țării, dovedește un lucru clar, acela că NATO funcționează”.
“De asemenea, să fim clari: Ucraina are tot dreptul să atace ținte militare rusești pentru a slăbi capacitatea Rusiei de a face acțiuni agresive. Astfel de incidente sunt rezultatul direct al războiului și al provocărilor Rusiei. Estonia își consolidează cooperarea cu Ucraina pentru a ne spori capacitățile de apărare aeriană și de combatere a dronelor”, și-a încheiat el postarea.
Știrea inițială. Informația a fost confirmată de ministrul Apărării al Estoniei, Hanno Pevkur. De asemenea, a declarat că drona a fost doborâtă de către un F-16 românesc, între lacul Võrtsjärv și Põltsamaa (sudul țării, poză jos), potrivit Reuters.

“Am primit informații prealabile de la colegii noștri letoni, iar radarul nostru a detectat, de asemenea, o dronă care se îndrepta spre sudul Estoniei. Am activat măsurile necesare, iar un avion de vânătoare al Baltic Air Policing a doborât drona”, a mai declarat Pevkur. Conform ministrului, detaliile exacte sunt încă în curs de clarificare.
La rândul său, Marko Mihkelson, președintele Comisiei pentru afaceri externe a parlamentului estonian, a scris pe rețelele de socializare că “cel mai probabil a fost vorba de o dronă ucraineană care a deviat de la curs din cauza interferențelor electronice rusești”.
Estonia nu a acordat permisiunea de utilizare a spațiului său aerian nimănui altcuiva decât aliaților săi, iar Ucraina nu a solicitat-o, a subliniat marți ministrul Pevkur. Pevkur a spus că, într-o convorbire telefonică după acest eveniment, ministrul Apărării al Ucrainei, Mykhailo Fedorov, și-a cerut scuze pentru incident.
De la finalul lui martie, Forțele Aeriene Române execută misiuni de poliție aeriană în țările baltice, în cadrul angajamentului României față de securitatea colectivă a NATO.
Forțele de Apărare Estoniene au emis marți după-amiază o alertă de amenințare aeriană pentru sudul Estoniei, pe care au ridicat-o la ora 12:45, relatează ERR News (radiodifuziunea publică estoniană). Taavi Aas, primarul orașului Põltsamaa (aflat în apropierea lacului Võrtsjärv), a declarat că drona s-a prăbușit într-un câmp din apropierea satului Kablaküla. Potrivit acestuia, nu au fost înregistrate victime.

De asemenea, în Letonia, Forțele Armate Naționale au emis marți o avertizare privind amenințarea spațiului aerian, care viza localitățile Preiļi, Rēzekne, Ludza și Krāslava (estul țării, poză sus). Traficul feroviar a fost suspendat în aceste regiuni. Un colonel din cadrul Forțelor Armate Naționale, a declarat că, cel mai probabil, o dronă a pătruns în spațiul aerian leton și se afla în regiunea Preiļi, fiind detectată la prânz, potrivit LSM.lv (mass-media publică letonă).
Din martie, mai multe drone militare ucrainene au pătruns în spațiul aerian al statelor membre NATO Finlanda, Letonia, Lituania și Estonia, toate învecinate cu Rusia. Mai mult, săptămâna trecută prim-ministra Letoniei a demisionat și guvernul țării a căzut după ce drone ucrainene bruiate s-au prăbușit în incinta unui depozit de petrol din țară.
NATO nu a oferit încă un punct de vedere privind ultimele incidente.
Sursă alternativă: Reuters
Foto: Facebook/Ministerul Apărarii Naționale
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.