Bloomberg a aflat că Turcia propune construirea unei conducte de combustibil pentru uz militar în valoare de 1,2 miliarde de dolari, care ar aproviziona aliații NATO de pe flancul estic al Europei. Conducta ar urma să lege Turcia de România via Bulgaria și ar putea fi finalizată la un cost de aproximativ cinci ori mai mic decât alte variante deja propuse, potrivit unor persoane familiarizate cu situația. Proiectul ar putea fi decis înainte sau în timpul summit-ului NATO de la Ankara ce va avea loc în luna iulie.
Deși nu sunt foarte multe detalii, acestea fiind secrete, Bloomberg a mai aflat că principalul argument, pe lângă costurile reduse, ar fi faptul că actualele rute de aprovizionare, prin Grecia sau prin vestul României, depind de transportul maritim, ceea ce reprezintă o vulnerabilitate în caz de conflict.
Bloomberg mai arată că Ankara vine să completeze eforturile statelor din Europa de Est, printre care Polonia și România, de a extinde către est sistemul de conducte de combustibil al NATO. Există un astfel de sistem încă din timpul Războiului Rece, dar acesta se oprește în Germania, iar Polonia și România cer de mult timp conectarea la această infrastructură gândită doar pentru situații de război.
În paralel, Irakul anunță că a reușit să exporte în aprilie de zece ori mai puțin petrol decât înainte de război și de închiderea Strâmtorii Hormuz. În acest context, Irakul a redeschis discuțiile cu Turcia pentru construirea unor conducte terestre către Europa, care să-i reducă dependența de exportul naval, prin Golful Persic.
Există deja o conductă între Irak și Turcia, însă aceasta pornește din zona controlată de kurzi din nordul Irakului. Conducta respectivă a fost construită în 2013 și este utilizată pentru exportul de petrol către Turcia.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.