Incidentele au avut loc joi și indică o nouă escaladare a tensiunilor în apropierea Strâmtorii Hormuz. Autoritatea Navală a Regatului Unit a declarat că a primit rapoarte conform cărora nava a fost confiscată în timp ce era ancorată la 38 de mile marine (70 de kilometri) nord-est de portul Fujairah din Emiratele Arabe Unite, un important terminal de export de petrol, care a fost atacat în mod repetat în timpul războiului cu Iranul. Nu a dezvăluit numele navei confiscate și a declarat că investighează incidentul. Armata britanică a declarat că nava se îndreaptă spre apele iraniene.

Autoritățile din India au declarat, joi, că o navă de marfă sub pavilion indian s-a scufundat în largul coastei Omanului, după ce un atac a declanșat un incendiu la bordul acesteia în timp ce se îndrepta din Somalia către Sharjah, un alt port din Emiratele Arabe Unite. Nu au precizat cine a atacat nava.

Associated Press scrie că nu este clar cine sunt autorii din spatele acestor incidente, dar notează că acestea au avut loc în timp ce un înalt oficial iranian a revendicat din nou controlului țării sale asupra căii navigabile, iar un altul a declarat că iranul are dreptul de a confisca petroliere cu conexiuni cu SUA.

Tulburările din Strâmtoare Hormuz au fost principalul punct de de blocaj în SUA și Iran pentru a pune capăt conflictului. Blocarea strâmtorii de către Iran a zguduit economia mondială și a crescut prețurile combustibililor în multe regiuni.

Cele mai recente incidente din Strâmtoare Hormuz au avut loc chiar în ziua în care președintele american Donald Trump s-a întâlnit cu liderul chinez Xi Jinping, la Beijing. După întâlnire, Casa Albă a declarat că ambele țări au convenit că Strâmtoarea Hormuz trebuie să rămână deschisă.

Sursă: AP News

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday