Președintele Donald Trump a anunțat că susține suspendarea taxei federale pe benzină și motorină, ceea ce ar reduce prețul la pompă cu 18 cenți pe galon. Decizia finală aparține, însă, Congresului. Costul unui galon de benzină (aproape 3,8 litri) a ajuns la o medie de 4,5 dolari, potrivit datelor citate de Reuters.
Oficialii de la Casa Albă au ajuns la consensul că este nevoie de o măsură vizibilă pentru a le arăta americanilor că administrația se preocupă de scumpiri, a declarat o sursă familiarizată cu discuțiile. Aceasta, precum și alte două persoane citate sub condiția anonimatului, tot cu informații pe subiect, au declarat că măsura privind suspendarea taxei federale a devenit o necesitate, în ciuda faptului că în trecut, unii oficiali o vedeau ca inutilă.
Din punct de vedere istoric, explică agenția de presă în analiza sa, prețul de 4 dolari pe galon este un nivel care, odată depășit, declanșează reacții negative și anxietate în economie. Acest lucru este confirmat de creșterea inflației la 3,8%, cel mai mare nivel din ultimii trei ani, și de scăderea sentimentului de încredere al consumatorilor, care a coborât la un nivel record. Peste șase din zece americani spun că bugetele de care dispun gospodăriile lor sunt afectate de scumpirea benzinei, potrivit unui sondaj Reuters/Ipsos de luna aceasta.
Potrivit a două persoane familiarizate cu discuțiile, la Casa Albă a fost analizat inclusiv scenariul în care galonul de benzină urcă la 5 dolari. Acest prag a fost depășit, deocamdată, în șapte state.
“Ei simt că acest preț specific, al benzinei, se simte ca cea mai mare vulnerabilitate, iar nu condițiile economice generale. Cel mai dificil lucru este că am făcut din prețurile benzinei călcâiul lui Ahile al Administrației Biden. Acum este și al nostru”, a declarat un consilier politic de la Casa Albă. Președintele se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea membrilor Partidului Republican, care se gândesc la alegerile intermediare din noiembrie. O reacție negativă a electoratului i-ar putea costa majoritatea în cele două camere ale Congresului, pune în vedere agenția de presă.
La nivel oficial, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe a spus că perturbările piețelor de energie au fost anticipate de președinte și de echipa sa de experți din acest domeniu, care a pregătit un plan de atenuare a impactului. Totuși, administrația este din ce în ce mai îngrijorată, având în vedere că exporturile de țiței și de combustibili ale SUA au crescut la niveluri record. Cererea din partea asiaticilor și europenilor, afectați de blocajul din Strâmtoarea Hormuz, a determinat o scădere într-o perioadă în care, de obicei, stocurile SUA cresc. Analiștii de pe Wall Street nu exclud ca țara să se confrunte cu o criză de combustibil.
Președintele a fost întrebat, înainte de a pleca în China, dacă situația în care se găsesc americanii îl motivează să încheie un acord cu Iranul. A răspuns că “nici măcar puțin” și că singurul lucru care contează, când vine vorba despre Iran, este să nu poate avea arme nucleare.
Cheltuielile companiilor aeriene pentru combustibil au crescut cu 56% din februarie în martie, prima lună de război, conform Departamentului Transporturilor. Un operator de zbor care avea deja probleme, Spirit Airlines, s-a închis la începutul acestei luni. În încheiere, Reuters amintește că administrația americană a exceptat, în aprilie, petrolul rusesc deja încărcat pe nave de la sancțiuni și a renunțat la reglementările de transport maritim. De asemenea, a eliberat petrol din rezerva națională.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.