Criza politică din Marea Britanie s-a accentuat joi, odată cu demisia ministrului Sănătății, Wes Streeting (poză jos), fiind o mișcare considerată drept un prim pas într-o potențială confruntare cu Keir Starmer pentru conducerea Partidului Laburist. În scrisoarea de demisie adresată premierului britanic, pe care fostul ministru al Sănătății a postat-o pe X, acesta a declarat: “Este clar acum că nu vei conduce Partidul Laburist la următoarele alegeri generale”. Acesta a adăugat că și-a “pierdut încrederea” în conducerea lui Starmer și că dezbaterea privind viitorul partidului, aflat în prezent la putere, “trebuie să fie amplă și trebuie să includă cei mai buni candidați posibili”.

În scrisoarea sa, Streeting afirmă că ar fi “dezonorant și lipsit de principii” ca Keir Starmer să rămână în funcție. El califică rezultatele catastrofale la alegerile locale, de săptămâna trecută, drept “fără precedent”, atât în ceea ce privește amploarea înfrângerii, cât și consecințele eșecului, adăugând că progresiștii din toată Marea Britanie “își pierd din ce în ce mai mult încrederea” în abilitatea Partidului Laburist.
Fostul ministru al Sănătății menționează, de asemenea, motive specifice pentru “nepopularitatea” actualului guvern, inclusiv decizia de a reduce subvenția pentru combustibil pe timp de iarnă și discursul controversat al lui Starmer din mai 2025, în care acesta a spus că Marea Britanie “riscă să devină o insulă de străini”.
Înca de zilele trecute, Streeting l-a informat pe Starmer că își pregătește candidatura pentru funcția de prim-ministru, potrivit The Telegraph. Când a fost întrebat de Downing Street despre intențiile sale, Streeting a spus că nu intenționează să-l provoace direct pe premier, dar pregătește un “plan” pentru o luptă pentru conducere în cazul în care”totul se destramă” și o competiție este declanșată de un alt candidat.
Streeting este preferat de aripa de dreapta a Partidului Laburist, dar este respins de deputații de stânga, care ar prefera-o pe fosta adjunctă a premierului, Angela Rayner, sau pe primarul din Greater Manchester, Andy Burnham, în funcția de lider. În prezent, Burnham nu poate candida, deoarece nu deține un loc în parlamentul de la Westminster.
Angela Rayner, o figură proeminentă de stânga, l-a îndemnat, la rândul său, pe Starmer “să reflecteze” asupra poziției sale. Ea a fost nevoită să demisioneze în septembrie pentru că a plătit mai puțin decât trebuia la impozitul pe proprietate, dar a declarat joi că autoritatea fiscală britanică HMRC a exonerat-o, astfel că ar putea să se implice într-o eventuală cursă pentru conducerea partidului.
Până acum, alți patru miniștri și-au dat demisia, iar peste 80 de parlamentari din Partidul Laburist i-au cerut premierului să părăsească funcția sau să stabilească un calendar pentru momentul în care va face acest lucru, în urma rezultatul catastrofal din alegerile locale. În schimb, peste 100 de parlamentari din partid i-au cerut să rămână în funcție.
Surse alternative: BBC, France24
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.