Președintele american Trump a lansat un avertisment dur la adresa Uniunii Europene, după o convorbire cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Într-o postare pe rețeaua sa de socializare, Truth Social, acesta a acuzat UE că nu și-a respectat obligațiile asumate prin acordul comercial “istoric” negociat anul trecut.
“UE a promis că își va respecta partea din acord și, conform prevederilor acestuia, își va reduce tarifele la ZERO“, a avertizat Trump, care a precizat totodată că a agreat termen până la aniversarea a 250 de ani de la independența SUA (adică până la începutul lunii iulie) pentru aplicarea măsurilor convenite. În caz contrar, liderul american a avertizat că SUA vor majora “imediat, la niveluri mult mai ridicate” tarifele pentru produsele europene.
Donald Trump face referire la acordul convenit de principiu în iulie 2025, la resortul său din Turnberry, Scoția. Potrivit înțelegerii, UE urma să elimine tarifele pentru bunurile industriale americane, în timp ce SUA urmau să plafoneze majoritatea taxelor aplicate produselor europene la 15%. Totuși, acordul nu a fost încă transpus în legislația europeană, iar negocierile din cadrul instituțiilor europene s-au încheiat recent fără un compromis, pe măsură ce tot mai mulți eurodeputați contestă înțelegerea și cer condiții suplimentare, înainte de ratificare. De asltfel, este neclar în baza cărei autorități legale ar putea Trump să crească taxele vamale, după ce Curtea Supremă a SUA a invalidat, la începutul acestui an, politica sa anterioară privind tarifele comerciale.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.