Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a declarat că, în urma întâlnirii cu Céline Gauer (n.r. responsabilă în Comisia Europeană cu implementarea PNRR), a fost confirmat că analizele privind îndeplinirea jaloanelor și țintelor pe cererea de plată patru din PNRR au fost încheiate.
“Pe cererea de plată patru vom avea o cerere curată, de 2,62 miliarde de euro, componentă de grant care va fi formalizată în perioada următoare”, a mai transmis ministrul. Astfel, suma va fi primită integral de către România.
Întrebat când ar putea fi finalizată aprobarea acestei cereri și un calendar pentru cererea cinci și șase din PNRR, Pîslaru a răspuns că procesul acum se numește “interservice consultation”, un proces formal care “ar trebui să se finalizeze, cel mai probabil, la ședința de Colegiu de săptămâna viitoare, deci undeva pe 13 mai. Deci atunci am putea să avem aprobarea și transmiterea către Consiliu a cererii de plată patru”.
Mai mult, Dragoș Pîslaru a precizat că România a încheiat negocierile cu Norvegia și cu statele din Spațiul Economic European, Liechtenstein și Islanda, pentru a putea beneficia de o finanțare de 497,6 milioane de euro. “Acest pas foarte important a fost bifat. La venirea Guvernului Bolojan negocierile erau blocate”, a spus ministrul.
Mai departe, ministrul a vorbit despre cererea de plată trei. Acesta a explicat că cererea trebuia depusă în primul trimestru din 2023, însă România a întârziat aproape trei ani. “În mai 2025, România a primit cerere de suspendare a fondurilor, Comisia a spus că nu vede că există progres pe partea discuțiilor cu Guvernul. Au fost patru jaloane suspendate: pensii speciale, AMEPIP, numirile în consiliile de administrație în energie și transporturi. În afară de cererea de plată unu, cu cele mai simple lucruri posibile, România a luat suspendare și pe cererea doi, iar cererea trei a fost întârziată și suspendată”, a subliniat oficialul. În contrast, cererea de plată 4 a fost pregătită de Guvernul Bolojan, depusă în decembrie, iar “acum avem plată pe cerere curată”.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.