Donald Trump a anunțat că începând de luni Statele Unite vor începe operațiunea “Project Freedom” pentru a ajuta peste 850 de nave și aproximativ 20 de mii de marinari blocați în Strâmtoarea Hormuz de mai bine de două luni, de la începutul conflictului cu Iran.

La circa trei ore după anunțul lui Trump, Agenția de Operațiuni Comerciale Maritime din Regatul Unit (UKMTO) a declarat că un petrolier a fost lovit de proiectile necunoscute în Strâmtoare, la circa 100 km nord de portul Fujairah din EAU. UKMTO mai arată că nimeni de pe navă nu a fost rănit, dar riscul în zonă este totuși ridicat.

Planul american presupune stabilirea unor trasee sigure de navigație prin Strâmtoare pe unde navele pot trece organizat. Statele Unite vor monitoriza aceste rute cu avioane și drone și vor coordona plecările navelor astfel încât să evite zonele periculoase (minate), dar și riscul de atac de pe țărmul iranian. Trump spune că operațiunea este un gest umanitar “din partea Statelor Unite, a țărilor din Orientul Mijlociu, dar, în special, a Iranului”

“Țări din întreaga lume, aproape toate fiind neimplicate în disputa din Orientul Mijlociu care se desfășoară atât de vizibil și violent, în văzul tuturor, au cerut Statelor Unite să le ajute să elibereze navele lor, care sunt blocate în Strâmtoarea Hormuz. (…) Le-am spus reprezentanților mei să-i informeze că vom depune toate eforturile pentru a scoate navele și echipajele lor în siguranță din Strâmtoare. Nu se vor întoarce până când zona nu va deveni sigură pentru navigație”, a transmis Trump.

Comandamentul Central al SUA a declarat că “Project Freedom va sprijini navele comerciale care doresc să tranziteze liber prin coridorul comercial internațional esențial și va fi ajutat de distrugătoare cu rachete ghidate, peste o sută de aeronave terestre și maritime, platforme fără pilot multi-domeniu și 15 mii de militari”. Președintele american nu a oferit însă detalii despre cum vor fi evacuate cele peste 850 de nave blocate în Golf. Un oficial american a declarat că planul nu implică o escortă a navelor de război ale Marinei SUA aflate în Marea Arabiei, dincolo de Golful Oman.

Anunțul lui Trump a produs o ușoară scădere a prețului țițeiului, de la 114 dolari/baril vineri, la 108 dolari, luni dimineața.

Inițiativa apare în timp ce negocierile dintre SUA și Iran continuă mai mult prin mesaje transmise prin intermediul Pakistanului, chiar dacă Donald Trump susține că evoluția ar fi “foarte pozitivă”. Iran a confirmat că analizează răspunsul primit de la Washington la o propunere de pace în 14 puncte. Totuși autoritățile iraniene au avertizat că orice acțiune americană în Strâmtoare poate fi considerată o încălcare a armistițiului ce ar putea duce la o escaladare a conflictului. 

Sâmbătă, Trump a declarat conflictul încheiat, pentru a evita să ceară Congresului SUA autorizarea de război, la mai bine de 60 de zile de la declanșarea atacului asupra Iranului. Scumpirea carburanților în SUA poate influența decisiv alegerile parțiale din noiembrie.

Sursa: The Guardian, Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday