Surse citate de Reuters și de CNN spun că decizia demiterii lui John Phelan, șeful civil al US Navy, a fost luată pe fondul tensiunilor dintre acesta și secretarul Apărării, Pete Hegseth, legate de implementarea reformei în domeniul construcțiilor navale. După o întâlnire cu Donald Trump, în care s-a discutat despre întârzierea programelor navale, chiar Trump ar fi cerut schimbarea conducerii, nemulțumit de modul în care avansează planul său de a schimba actualele portavioane și nave de luptă ale SUA cu unele și mai mari. Ulterior, Pete Hegseth i-a transmis lui Phelan că “trebuie să demisioneze sau va fi concediat”, potrivit CNN.

Phelan avea relații tensionate cu mai mulți lideri politici de la Pentagon, inclusiv cu adjunctul secretarului Apărării, Steve Feinberg, dar și cu Hung Cao, care va prelua interimar funcția. Hegseth a considerat că Phelan aplică prea lent reformele pentru construcția de nave și era deranjat că acesta discuta direct cu Donald Trump, fără să îl includă pe el în discuții. De asemenea, Steve Feinberg a vrut să preia mai multe responsabilități legate de construcția de nave și achizițiile Marinei, sarcini care în mod normal îi reveneau lui Phelan.
John Phelan nu are experiență militară, și fusese numit în fruntea Marinei în 2025, ca o recompensă pentru că a strâns fonduri importante pentru campania lui Trump. Numele său a apărut și într-un document din 2006 care arăta că a zburat cu avionul prădătorului sexul Jeffrey Epstein, aparent fără să știe al cui era avionul.
În ultimul an au fost înlocuiți mai mulți oficiali de rang înalt, inclusiv generalul Forțele Aeriene C.Q. Brown, care a fost și șeful Statului Major Interarme, una dintre cele mai înalte funcții militare din SUA și șefi militari din marină și forțele aeriene. Pe 2 aprilie a fost demis și șeful Statului Major al Armatei, generalul Randy George, în urma unor tensiuni cu șeful Pentagonului.
Surse alternative: Reuters, CNN
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.