Ciprian Ciucu, primarul capitalei și prim-vicepreședintele PNL, a acordat un interviu postului TV Digi24, miercuri seară, după consultările informale de la Palatul Cotroceni. Cicu a spus faptul că, în urmă cu mai multe luni, PSD a început o acțiune planificată, pe baza unor punctaje și a unor consultanți politici, pentru subminarea guvernării din interior. 

Prim-vicepreședintele PNL a afirmat că PSD a avut discuții în interiorul PNL, cu scopul de a dărâma guvernul lui Ilie Bolojan, altfel nu mergeau atât de departe. Ciucu a refuzat să dea nume, însă a spus că toată lumea cunoaște cine sunt aceste voci din interiorul PNL: “Domnul Bolojan îi știe, știm cu toții, inclusiv presa îi știe. Momentan ne concentrăm pe guvernare. Unii poate sunt recuperabili”.

Principalele declarații ale lui Ciprian Ciucu:

  • La Palatul Cotroceni, a fost o discuție exploratorie, ce se întâmplă dacă pică sau nu guvernul. Premierul a făcut o scurtă istorie a guvernării, care a început bine, dar după câteva luni au început atacurile PSD la miniștrii USR, au cerut încă de atunci demiterea doamnei Buzoianu. După care văzând că nu le-a mers, și-au schimbat tirul pe Ilie Bolojan. A fost o acțiune planificată, asumată, strategic executată pe baza unor punctaje și unor consultanți politici. A fost o strategie de a submina guvernarea din interior.
  • În urmă cu câteva luni a devenit clar că vor să scape de Ilie Bolojan. Ei au avut o perioadă, trei foști miniștri îl atacau pe premier și vă dați seama că lipsa încrederii între PNL și PSD a ajuns sub nivelul mării.
  • PSD a avut discuții în interiorul PNL, altfel nu mergeau atât de departe. Știm cu toții despre cine este vorba. Scopul era să dărâme guvernului condus de domnul Bolojan. Și domnul Bolojan îi știe, știm cu toții, inclusiv presa îi știe. Momentan ne concentrăm pe guvernare. Unii poate sunt recuperabili, dar ce nu s-a înțeles este că noi trebuie să ne schimbăm.
  • Dacă PSD va pica acest guvern, PNL nu va mai face altă coaliție cu PSD. Ieri am refăcut același lucru și azi am reiterat în fața președintelui. Cum rezolvă PSD ecuația în care a aruncat țara? Este treaba lor. Cei care fac majoritatea să dărâme un guvern sunt responsabili să-și asume majoritatea guvernamentală, să facă guvernarea.
  • Președintele nu ne-a provocat cu varianta fără Ilie Bolojan. O opțiune este să continuăm cu un guvern minoritar pentru Dumnezeu știe când și alta este să mergem în opoziție, dar ambele cu Ilie Bolojan.
  • Nu ne sperie opoziția. Noi am recunoscut repetat că am greșit când am fost la putere, ne-am schimbat conducerea. Noi ne-am schimbat, încercăm să ne îndreptăm propria vină.
  • In extremis, am putea negocia un protocol cu ce trebuie să facem, ca să ne asigurăm că nu stăm degeaba la guvernare. Ilie Bolojan până în 2027 – așa este de bun simț. La Cotroceni s-a discutat și au fost comisiile, nu la parlament.

Foto: Facebook/Ciprian Ciucu

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday