Update, ora 16:25. Kelemen Hunor a declarat, după runda de consultări cu președintele României, că poate fi adus în discuție și un guvern minoritar PNL – USR – UDMR – minorități naționale, cu susținere din partea unor parlamentari, în mod individual. Întrebat dacă va fi căutat sprijinul partidelor extremiste pentru un guvern minoritar, Hunor a adăugat: “E posibil, asta vom vedea mai târziu, e posibil”.
“A doua soluție este, așa cum a fost anunțată, o moțiune de cenzură în cursul lunii mai, și atunci, în momentul în care trece moțiunea de cenzură, guvernul își pierde mandatul”, a declarat Hunor.
“Nu am discutat portofolii anume ci doar că dacă miniștrii PSD se retrag, ne adunăm și discutăm, dar nu am discutat miniștri, nici câte locuri ar fi. Am spus că momentul va venit când retragerea va fi definitivă. (…) Nici fără PNL, nici fără PSD nu se poate majoritate, dacă nu e luat în calcul partidul AUR. E un moment dificil. Nu am o soluție miraculoasă”, a mai spus președintele UDMR.
Update, ora 15. O delegație a PNL s-a întâlnit și cu o delegație a UDMR, înainte ca Kelemen Hunor și alți reprezentanți ai partidului să participe la consultarea cu președintele Nicușor Dan, care a început la ora 15:00. După întrevederea dintre delegațiile celor două partide, la care au participat și liderii acestora, Kelemen Hunor a declarat că formațiunea pe care o conduce va rămâne în coaliția de guvernare și a asigurat că “va susține continuarea actului de guvernare, indiferent de evoluția crizei politice”.
“Am discutat despre situația politică și am ajuns la următoarea concluzie: indiferent ce se întâmplă mâine-poimâine, guvernarea trebuie să meargă mai departe. Noi rămânem în echipa de guvernare și în perioada următoare încercăm să facem treaba cât de bine se poate în condițiile date, dar importantă ar fi pe termen mediu, pe termen lung, să se găsească o soluție pentru un guvern majoritar cum a fost pentru a asigura guvernare a țării. Nu vorbesc eu de stabilitate, că este un termen mult prea uzat, dar până la urmă noi ne-am asumat acum un an de zile, în mai anul trecut, să guvernăm împreună pentru a rezolva problemele cele mai importante, de la deficit până la PNRR, de la SAFE până la alte investiții și de a echilibra bugetul. Deci vom continua, sigur, în zilele următoare. Noi mergem la consultări imediat la domnul președinte și de acolo iarăși o să fac o declarație după consultări și mulțumesc domnului premier că au venit la aceste discuții”, a transmis președintele UDMR, Kelemen Hunor.
Și Ilie Bolojan a făcut declarații în urma întâlnirii, spunând că dacă miniștrii PSD se retrag, guvernul va înlocui rapid posturile vacante pentru a nu-i fi blocată activitatea.
“Am vorbit despre funcționarea guvernului în această situație ipotetică în care miniștrii PSD s-ar retrage și am convenit ca în această situație să înlocuim cât se poate de repede posturile vacante cu titularii portofoliilor care rămân în așa fel încât proiectele care sunt în derulare, să poată fi promovate și derulate în continuare și de asemenea se susținem proiectele care sunt importante pe agenda guvernamentală în perioada următoare. E vorba în principal de proiectele care țin de PNRR pentru că aici așa cum am mai precizat trebuie să respectăm jaloanele care înseamnă reforme și jumătate din acestea țin efectiv de Guvern și e nevoie ca în următoarele săptămâni să închidem aceste proceduri pentru a putea asigura finanțarea pe proiecte importante la infrastructură, autostrăzi, școli, spitale și pentru fiecare comunitate”, a declarat prim-ministrul.
După întâlnirea și declarațiile reprezentanților celor două partide, purtătoarea de cuvânt a guvernului, Ioana Dogioiu, a intervenit și a dezmințit informațiile apărute în presă, conform cărora au fost deja stabilite liste cu miniștrii interimari. Aceasta a subliniat că listele care circulă în spațiul public sunt false.
Update, ora 12. Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: “Îmi asum în continuare mandatul de premier. Avem nevoie de sprijin parlamentar pentru câteva reforme, încât să îndeplinim jaloanele pentru absorbția fondurilor europene”.
Premierul Ilie Bolojan a susținut un scurt discurs, după consultările cu președintele Nicușor Dan de la Cotroceni, în care a reiterat că își asumă în continuare mandatul de premier, pentru a asigura stabilitate politică. Acesta a amintit unele dintre prioritățile pe care guvernarea ar trebui să le aibă în vedere în perioada următoare – implementarea reformelor din PNRR, absorbția fondurilor europene și evitarea pierderii acestora prin renegocieri ale unor termene-limită.
“Poziția PNL reflectă deciziile pe care biroul politic le-a decis ieri, anume că îmi asum în continuare mandatul de premier, PNL va susține în plan guvernamental și parlamentar activitatea Guvernului astfel încât să putem administra țara în condiții cât mai bune. Vom susține guvernamental și parlamentar proiectele importante care e necesar să fie adoptate în perioada următoare, astfel încât criza să aibă efecte cât mai mici asupra absorbției fondurilor și a situației României. Sunt două-trei priorități – îndeplinirea jaloanelor PNRR, trebuie făcute câteva reforme, ce necesită proiecte de legi sau hotărâri de guvern. Pentru proiecte, e nevoie de un sprijin parlamentar, iar PNL va susține un moratoriu pentru ca România să absoarbă banii europeni. Tot legat de fonduri europene, e important să renegociem anumite termene, să aranjăm proiectele care nu pot fi finalizate astfel încât să nu pierdem granturi. De asemenea, până la finalul lui mai, România trebuie să finalieze contractele prin SAFE. Am prezentat aceste lucruri președintelui, am avut un dialog bun și l-am asigurat de responsabilitatea PNL și a mea personal pentru a asigura guvernarea și a genera stabilitate”, a declarat prim-ministrul.
Update, ora 10. PSD nu va susține un guvern minoritar. Sorin Grindeanu spune, după consultările cu președintele Dan, că una dintre soluții este continuarea coaliției, dar cu un alt premier.
Sorin Grindeanu a anunțat, după consultările cu președintele Nicușor Dan, că PSD nu va susține un guvern minoritar. Delegația social-democraților i-a transmis șefului statului că una dintre soluții este continuarea aceleași coaliții, fără Ilie Bolojan prim-ministru.
“Am spus soluțiile pe care le vedem viabile. Am spus, în continuare, că una dintre soluții este continuarea coaliției pro-europene, dar cu un alt prim-ministru. Totodată, dacă nu se ajunge la o armonizare, PSD poate trece în opoziție. Noi nesusținând un guvern minoritar sau făcând o altă majoritate decât cea anunțată. Evident că angajamentele internaționale pe care România le-a luat, indiferent cine e prim-ministru, că vorbim de PNRR, Comisia Europeană, susținem respectarea acestor angajamente internaționale. Desfășurările de zilele următoare le vom afla. Astăzi s-a început acest demers bine-venit din perspectiva noastră. Să vedem concluziile la finalul zilei”, a declarat Grindeanu.
Știrea inițială:
Președintele Nicușor Dan a convocat partidele din coaliția de guvernare (PSD, PNL, USR, UDMR și grupul minorităților) la consultări la Palatul Cotroceni, după ce PSD a decis să îi retragă sprijinul premierului Ilie Bolojan. Primii care au sosit la discuțiile cu președintele sunt reprezentanții PSD. Delegația social-democraților este formată din președintele partidului, Sorin Grindeanu, secretarul general al PSD, Claudiu Manda, și viceprim-ministrul Marian Neacșu.
Programul consultărilor, la Palatul Cotroceni:
- ora 09:00 – Partidul Social Democrat (PSD);
- ora 10:30 – Partidul Național Liberal (PNL);
- ora 15:00 – Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR);
- ora 16:30 – Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale;
- ora 18:30 – Uniunea Salvați România (USR).
Luni seară, PSD a votat retragerea sprijinului politic pentru prim-ministrul Ilie Bolojan. Ulterior, Sorin Grindeanu a declarat că PSD vrea o coaliție cu partidele pro-europene, dar fără Bolojan premier, altfel va intra în opoziție. În schimb, Ilie Bolojan a precizat că nu va demisiona, iar liderii UDMR și USR au spus și ei că nu se vor retrage din guvern.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.