“New Glenn” a fost lansată cu succes duminică, în jurul orei locale 7:25 (ora 14:25 a României), de la baza spațială Cape Canaveral din Florida. Deși boosterul reutilizabil al rachetei, “Never Tell Me the Odds”, a revenit cu succes zece minute mai târziu, misiunea nu a fost pe deplin reușită. Satelitul “BlueBird 7“, aparținând companiei AST SpaceMobile, a fost plasat pe o orbită mai joasă decât cea planificată, astfel că “nu va putea susține operațiunile cu tehnologia de propulsie de la bord”, a transmis AST.

“BlueBird 7“ face parte dintr-un proiect amplu de creare a unei rețele globale de internet prin satelit, similară cu sistemul Starlink dezvoltat de SpaceX sau cu Leo al Amazon. Misiunea – a treia pentru New Glenn – a fost esențială pentru a demonstra că racheta de transport greu, cu înălțimea echivalentă a 29 de etaje, dispune de o capacitate fiabilă de reutilizare a elementului de propulsie și poate concura cu racheta Falcon 9 a companiei SpaceX (deținută de Elon Musk). De altfel, Blue Origin a transmis, în noiembrie, că va construi New Glenn 9×4 – o variantă mai mare și mai puternică.

După o serie de amânări în această lună, misiunea a avut loc pe fondul intensificării activității în sectorul spațial, inclusiv zborul lunar de succes al NASA, Artemis II.

Sursă: Reuters

Foto: X/@davill

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday