Potrivit MApN, alerta aeriană a fost activată după miezul nopții, un mesaj RO-Alert fiind trimis cetățenilor români din zonă la 00.43. Radarele militare au monitorizat două ținte aeriene care au evoluat în zona de frontieră dintre România și Ucraina, iar “una dintre ținte a pătruns în spațiul aerian al țării noastre, contactul radar cu aceasta pierzându-se la 16 km Sud Est de Chilia Veche, deasupra unei zone nelocuite”.

Armata Română nu menționează trimiterea de aeronave NATO în zonă, așa cum se întâmplă de obicei în astfel de situații, ci doar monitorizarea țintelor de către sistemele de apărare antiaeriană. Alerta a încetat la ora 02.48, iar o echipă a MApN este trimisă în această dimineață într-o misiune de cercetare în zona respectivă.
“Condamnăm ferm acțiunile Federației Ruse care pun în pericol securitatea regională, constituind o încălcare gravă a normelor de drept internațional. Ministerul Apărării Naționale rămâne în permanentă coordonare cu structurile aliate și naționale responsabile, monitorizând evoluțiile din zona de responsabilitate și fiind pregătit să adopte măsurile necesare pentru protejarea teritoriului și a populației României.
Cetățenii sunt rugați să respecte recomandările autorităților și să urmărească informările oficiale transmise prin canalele instituționale”, se mai arată în comunicatul MApN.
Sursa: Comunicat MApN
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.