Liderii coaliției centriste de guvernare din Germania au anunțat luni o serie de măsuri menite să contracareze efectele războiului dintre SUA, Israel și Iran. “Vom simți consecințele acestui război pentru mult timp de acum înainte, chiar și după ce se va termina. De aceea vrem să facem tot ce ne stă în putință — și, deși resursele noastre sunt limitate, ele există — pentru a menține și a îmbunătăți competitivitatea economiei germane și pentru a ușura situația gospodăriilor private”, a declarat Merz la o conferință de presă la Berlin.

Printre măsurile menite să atenueze presiunea imediată se numără o reducere temporară a taxei pe carburanți cu 17 euro cenți pe litru, timp de două luni, precum și posibilitatea ca firmele să plătească angajaților un “bonus de sprijin” de până la o mie de euro.

Miniștrii din alianța conservatoare a cancelarului german Friedrich Merz și partenerul lor de coaliție, Partidul Social-Democrat (SPD) de centru-stânga, au fost în dezacord în ultimele săptămâni cu privire la cea mai bună modalitate de a gestiona presiunile în creștere generate de războiul din Orientul Mijlociu, care afectează economia germană, deja aflată în dificultate. Măsurile de luni au fost anunțate în urma unor negocieri cu ușile închise care au durat tot weekendul.

Guvernul condus de Merz își propusese să relanseze în acest an cea mai mare economie a Uniunii Europene, însă efectele războiului cu Iranul riscă să compromită aceste planuri. Economia germană s-a contractat în 2023 și 2024, în urma invaziei pe scară largă a Ucrainei de către Rusia, iar anul trecut produsul intern brut a crescut cu doar 0,2%.

Bärbel Bas, unul dintre co-liderii Partidului Social-Democrat (SPD), a insistat asupra nevoii ca Germania să devină mai rezilientă în fața șocurilor externe. “Este important, de asemenea, să devenim mai puțin dependenți de alții. A fost și acesta un subiect al discuției noastre — că trebuie să ne întărim, astfel încât să putem face față la tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru și asupra căruia avem puțin control”, a precizat aceasta.

Coaliția a anunțat și că va prezenta în următoarele săptămâni o propunere pe termen mai lung privind reduceri de taxe pentru persoanele cu venituri mici și medii. Mai mult, guvernul vrea să adopte până în vară o reformă sistematică a sistemului de asigurări de sănătate, pentru a reduce povara asupra angajatorilor germani, în contextul îmbătrânirii accelerate a populației.

Sursă: Politico

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday