Într-un domeniu în care fiecare decizie contează pentru ca, la final, pacientul să ajungă sănătos acasă, calitatea actului medical nu este o opțiune, ci o certitudine. În cazul maternităților – locul unde începe viața – standardele de siguranță, expertiza echipei și calitatea proceselor clinice devin esențiale.

Cel mai înalt grad al siguranței pacientului și al calității medicale este atestat de acreditările internaționale prin evaluări periodice obiective ale miilor de indicatori dintr-un spital. Iar în cadrul rețelei de sănătate REGINA MARIA, lider în calitatea medicală din România, cele 21 de acreditări internaționale deținute în prezent înseamnă un angajament față de pacient, din momentul în care acesta ajunge în spital și până când se întoarce sănătos acasă.

„Calitatea și siguranța actului medical trebuie să fie la nivelul siguranței pentru un călător cu avionul. Un aviator poate să aibă 700.000 de ore de zbor, dar nu pleacă până când nu a trecut printr-o listă de verificare alături de copilot. La fel este și în calitate: avem un număr imens de checklist-uri pe care trebuie să le verificăm în permanență, în diverse momente ale parcursului medical, astfel încât să ne asigurăm că nu apar evenimente nedorite”, punctează Dr. Nirvana Georgescu, directorul Diviziei de Calitate și Siguranța Pacientului, REGINA MARIA.

Calitatea actului medical într-o maternitate înseamnă siguranță la cele mai înalte standarde pentru mamă și copil

În cadrul unei maternități, acreditările internaționale pentru calitatea medicală atestă nu doar respectarea celor mai stricte protocoale, ci și o cultură organizațională orientată spre excelență, transparență și îmbunătățire continuă. Pentru mame și nou-născuți, aceste standarde nu sunt simple formalități, ci garanția că primele momente de viață se desfășoară în cele mai sigure condiții posibile.

„O acreditare de tip JCI (Joint Commission International), de exemplu, este o sumă de mii de standarde care se referă la tot felul de norme de siguranță pe care trebuie să le aplicăm, de la felul în care sunt întreținute clădirea, instalațiile, echipamentele medicale până la practicile pe care trebuie să le aplicăm în îngrijirea de zi cu zi a pacientului – în general, sunt peste 1.200 de protocoale. Mai mult decât atât, instituțiile acreditate de JCI trebuie să dovedească faptul că respectă sistematic cel puțin 98% dintre aceste reguli, iar fiecare măsură de siguranță are mai multe etape de verificare, tocmai pentru a reduce riscul de eroare. Ce trebuie să arătăm noi este nu numai faptul că le aplicăm, ci și cum se reflectă asupra pacientului, cât de în siguranță este pacientul în orice moment”, explică Dr. Nirvana Georgescu.

O maternitate nu își măsoară valoarea pentru pacienți doar în cifre sau indicatori statistici, ci în calitatea experienței oferite fiecărei mame și fiecărui nou-născut. Încrederea, siguranța și atenția la detalii devin criteriile reale ale excelenței medicale.

Dr. Nirvana Georgescu povestește un exemplu concret în care aplicarea standardelor JCI a făcut o diferență:

„Îmi amintesc de două paciente cu nume similare, programate pentru intervenții cu denumiri apropiate, dar proceduri complet diferite. În lipsa unor protocoale stricte, riscul unei erori ar fi fost posibil. Însă datorită verificărilor multiple și disciplinei impuse de standardele JCI, orice potențial pericol a fost eliminat.”

REGINA MARIA deține singurele două maternități din România cu acreditare internațională JCI

Pentru o mamă și copilul ei, o acreditare internațională înseamnă, în primul rând, siguranță. O maternitate acreditată trece printr-un proces riguros de evaluare, în care fiecare etapă a actului medical este analizată, de la modul în care sunt sterilizate instrumentele, până la felul în care personalul comunică cu pacienții și gestionează situațiile de urgență. Toate aceste standarde au un scop comun: reducerea riscului de complicații și asigurarea unei îngrijiri de cea mai înaltă calitate.

Pentru mamă, acest lucru se traduce prin încredere că nașterea are loc într-un mediu sigur, unde fiecare detaliu este gândit pentru binele ei și al copilului. Pentru bebeluș, înseamnă o venire pe lume în condiții optime, cu o echipă pregătită să răspundă imediat oricărei nevoi medicale.

„Siguranța vine din mii de verificări, din investiții constante și controale stricte”

„Când aleg o maternitate părinții caută, în primul rând, calitate și siguranță. Dar de multe ori, aceste cuvinte sunt asociate doar cu aspectul exterior – o clădire frumoasă, curată, recent renovată. Într-o maternitate acreditată JCI însă, siguranța vine din mii de verificări, din investiții constante și controale stricte care se desfășoară zilnic, în care fiecare detaliu contează – de la dezinfectantul pentru mâini și suprafețe, care trebuie să îndeplinească standarde precise, până la toate materialele medicale folosite în îngrijirea pacienților. În maternitățile Regina Maria lucrăm exclusiv cu produse și consumabile acreditate și avizate de Ministerul Sănătății. Nu facem niciun pas în afara normelor, nici măcar un milimetru. Este un efort zilnic de rigoare care, deși invizibil pentru pacienți, face diferența în siguranță și calitate”, explică dr. Nirvana Georgescu.

În cadrul rețelei de sănătate REGINA MARIA se regăsesc singurele două maternități din România cu acreditare internațională JCI –  Maternitatea și Centrul de Chirurgie fetală & Neonatală din București și maternitatea din cadrul Spitalului Regina Maria Cluj.

„Un alt tip de acreditare din cadrul rețelei este cea a centrelor de excelență, atestată de SRC (Surgical Review Corporation). Un Centru de excelență în cadrul REGINA MARIA îndeplinește un anumit nivel de expertiză măsurat prin criterii precum – volumul de pacienți și intervenții chirurgicale sau existența unor protocoale și a unei echipe multidisciplinare”, adaugă medicul.

REGINA MARIA a fost prima rețea de sănătate din România care a obținut acreditări internaționale Surgical Review Corporation (SRC) şi este furnizorul de servicii medicale cu cele mai multe acreditări internaționale pentru Centre de Excelență, nu doar din România, ci și din Europa.

Din decembrie 2025, activitatea Maternității și a Centrului de Chirurgie Fetală & Neonatală se desfășoară în cadrul Ponderas Academic Hospital, într-o structură medicală integrată care permite abordarea multidisciplinară a celor mai complexe cazuri materno-fetale. Această etapă marchează consolidarea unui program medical dedicat intervențiilor înainte de naștere și îngrijirii avansate a nou-născutului.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday