“Admite contestația formulată de contestatorul inculpat Georgescu Călin împotriva încheierii pronunţate de către judecătorul din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 26.03.2026. Desfiinţează în parte încheierea din data de 26.03.2026, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi rejudecând (…) constată legalitatea măsurii preventive a controlului judiciar dispuse faţă de inculpatul sus-menționat. În baza art. 242 alin. (1) C. proc.pen., dispune revocarea măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpatul sus-menționat. În baza art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat pentru soluţionarea contestaţiei rămân în sarcina acestuia. Definitivă Pronunţată astăzi, 03.04.2026″, se arată în minuta ședinței.

Călin Georgescu se afla sub control judiciar din februarie 2025. În prezent, este trimis în judecată în două dosare, pentru propagandă legionară (în care a scăpat de controlul judiciar) și pentru complicitate la tentativă de lovitură de stat.

În dosarul de propagandă legionară, fostul candidat la alegerile prezidențiale este judecat pentru promovarea în public, în mai multe rânduri, de idei și doctrine fasciste, legionare și xenofobe, între 16 iunie 2020 și 16 mai 2025, inclusiv:

  • mobilizarea în masă a națiunii în vederea regenerării și renașterii acesteia prin palingeneză – crearea omului nou, sub cupola misticismului creștin ortodox, inclusiv prin acceptarea implicită a folosirii unor mijloace violente;
  • necesitatea emergenței unui lider carismatic, predestinat și autoritar, apt să pună în operă acest proces;
  • glorificarea excesivă a trecutului istoric prin contrast cu situația prezentă, caracterizată de afectarea profundă a demnității comunității naționale și de plasarea acesteia în sfera statutului de victimă, ca urmare a acțiunilor unor inamici ai statului, artificial identificați sub forma unor actori statali externi;
  • ultranaționalismul populist având la bază un nucleu mitic creștin;
  • cultul mareșalului Ion Antonescu, persoană condamnată definitiv pentru crime de război, elogiind persoana acestuia, prezentându-l drept erou național și reproducând, prin imitație, aproape până la identitate, nu doar cuvintele, ci și gesturile și tonul vocii sale și efectuând salutul legionar cu ocazia unui discurs susținut în fața unei mulțimi de protestatari la adresa restricțiilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus, organizat în Piaţa Universităţii din Bucureşti, la data de 02 octombrie 2021.

Joi, Curtea de Apel București a decis că rechizitoriul în al doilea dosar, în care Călin Georgescu și Horațiu Potra au fost trimiși în judecată pentru acţiuni împotriva ordinii constituţionale, este legal, iar judecarea poate începe.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday