Indicele agenției ONU pentru Alimentație și Agricultură (FAO), care urmărește variațiile unui coș de produse alimentare comercializate la nivel global, a urcat din februarie în martie cu 2,4% și este cu 1% peste valoarea din urmă cu un an. Totuși, indicatorul este cu mult sub vârful atins în martie 2022, după începutul războiului din Ucraina.
Prețul mediu al grâului a urcat cu 4,3% din cauza perspectivelor slabe de recoltă în SUA și de cultivare a unei suprafețe mai mici în Australia, în condițiile în care s-au scumpit îngrășămintele. Pe lângă țiței, prin Strâmtoarea Hormuz sunt livrate cantități însemnate de materii pentru îngrășăminte.
Prețul zahărului a sărit cu 7,2% în martie, atingând cel mai ridicat nivel din octombrie 2025, în condițiile în care Brazilia, cel mai mare exportator, este așteptată să folosească o cantitate mai mare de trestie de zahăr pentru a produce etanol.
Prețurile uleiurilor vegetale s-au majorat pentru a treia lună consecutivă, cu 5,1%. Cotațiile mai mari au reflectat scumpirile din domeniul energiei și așteptările privind cererea mai mare pentru biocombustibili. Uleiul de palmier se vinde acum la cel mai ridicat preț de la jumătatea lui 2022.
Prețul cărnii a crescut relativ ușor, cu 1%. În schimb, orezul s-a ieftinit la nivel mondial cu 3%, pe fondul unei cereri slabe.
“Creșterile de prețuri de la începutul conflictului din Orientul Mijlociu au fost modeste, fiind determinate în principal de scumpirea petrolului și temperate de rezervele mari de cereale la nivel global. Deciziile fermierilor privind reducerea producției sau schimbarea culturilor vor afecta recoltele viitoare și vor influența aprovizionarea cu alimente și prețurile materiilor prime pentru restul acestui an și pentru anul viitor. Dar dacă conflictul durează peste 40 de zile și costurile factorilor de producție rămân ridicate, fermierii pot cultiva mai puțin sau pot trece la culturi care au o nevoie mai mică de îngrășăminte”, a declarat economistul șef al FAO într-un comunicat.
Surse: Reuters, The Guardian
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.