“Cu cât mai târziu se ajunge la pace, cu atât Ucraina va avea mai multe de suportat”, a avertizat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, adăugând că inițiativa președintelui Zelenski pentru încetarea temporară a focului (completă sau limitată) pe perioada Sărbătorilor Pascale “nu este clar conturată”. Oficialul rus a subliniat că Rusia ar prefera, în schimb, “un acord de pace durabil”, iar nu un simplu armistițiu temporar.
“Subliniem încă o dată, Zelenski trebuie să-și asume responsabilitatea și să ia deciziile necesare pentru a ajunge la pace, nu doar la o încetare a focului“, a subliniat Dmitri Peskov.
Reacția Kremlinului vine după ce, luni, Volodimir Zelenski a anunțat că Ucraina este dispusă să accepte o încetare temporară a focului pe perioada Sărbătorilor Pascale, precum și un posibil armistițiu energetic. Președintele ucrainean a precizat că este deschis oricăror forme de încetare a ostilităților, cu condiția ca acestea să nu afecteze suveranitatea sau demnitatea statului ucrainean.
Surse alternative: PravdaUA, Reuters
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.