Institutele RWI (Essen), Ifo institute (Munchen), IfW (Kiel), IWH (Halle) și DIW (Berlin) și-au revizuit în scădere prognoza de creștere economică pentru 2026 la 0,6%, de la 1,3%, cât se estimau în septembrie, potrivit Reuters și cotidianului german Handesblatt, care citează o analiză preliminară în acest sens, precizând că cifrele ar putea suferi modificări, în forma finală. 

De asemenea, institutele au revizuit în scădere prognoza de creștere pentru 2027 la 0,9%, de la 1,4%, cât estimau anterior. Reducerea proiecțiilor reflectă consecințele economice ale conflictului din Orientul Mijlociu, conform analiștilor.

În prezent, institutele se așteaptă ca inflația să crească cu 2,8% atât în acest an, cât și în anul următor, iar economiștii prevăd noi creșteri ale prețurilor la energie pe fondul războiului. Până acum, economiștii prevedeau 2% și, respectiv, 2,3% pentru 2026 și 2027.

Săptămâna trecută, Germania a interzis benzinăriilor să scumpească carburanții de mai multe ori într-o singură zi, însă ieftinirile pot fi făcute oricând. În plus, companiile petroliere sunt obligate să prezinte dovezi că fiecare scumpire este justificată. 

Economia Germaniei a întâmpinat dificultăți de la începutul pandemiei de Covid-19, în paralel cu creșterea concurenței din partea Chinei și a prețurilor mari la energie, care au pus presiune pe modelul economic al țării care se bazează pe exporturi. Astfel, o nouă creștere a prețurilor la energie, din cauza conflictelor din Orientul Mijlociu, reprezintă o amenințare în plus pentru economie.

În Germania, guvernul ține cont de aceste previziuni în momentul în care face planificări economice, inclusiv pentru estimarea veniturilor fiscale. Analiza completă va fi publicată miercuri, la Berlin.

Sursă: Reuters 

Foto: Kanruthai Khamthet| Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday